NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl
Actualitate

Administraţia Parcurilor bucureştene, profit şi calitate!

...de Ionuţ Crivăţ

Mai rar se întâmplă aşa ceva în vreme de criză, dar uite că se întâmplă. Bineînţeles, n-ar fi fost posibil fără o gospodărire şi o organizare fără cusur, unde mai pui şi serviciile ireproşabile. Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti anunţă o creştere a veniturilor din agrement la debarcaderul central din Parcul Herăstrău, cu mai mult de 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, în condiţiile în care ALPAB a acordat gratuităţi pentru vizitatori cu ocazia sărbătorilor legale - de Florii, Paşte, 1 mai, Ziua Copilului, Sfânta Maria. De asemenea, de la începutul anului şi până acum au fost acordate gratuităţi şi pentru grupuri de copii sau persoane cu dizabilităţi pentru plimbările cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău. Din încasări, din vânzările de bilete s-au adunat 480 980 lei până la 23 august, comparativ cu 353 755 lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Am reuşit să creştem veniturile administraţiei în condiţiile în care avem aceleaşi tarife ca şi anul trecut, prin oferirea către bucureşteni de servicii de calitate şi sporirea măsurilor de control la debarcadrul central din Parcul Herăstrău”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB. Posibilităţile de petrecere a timpului liber pe Lacul Herăstrău sunt variate, astfel bucureştenii care doresc o plimbare cu vaporaşul vor plăti 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi pensionari. De asemenea, sunt disponibile pentru plimbări bărci cu rame şi hidrobiciclete, care pot fi închiriate pentru 5 lei pe oră bărcile şi 10 lei hidrobicicletele. Nu rataţi aceste oferte, ieftin, bun şi de calitate.

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor:


Inregistrare domenii