“Actorii sunt oglinda vremurilor”
...de Larisa Ionescu
- Doamnă Maia Morgenstern, ce simţiţi când revedeţi filmul "Patimile lui Hristos", celebra peliculă internaţională, în care o interpretaţi pe Fecioara Maria?
- Din păcate sau din fericire, dar aşa sunt sunt, nu mă uit foarte des la filmele mele; doar când se iveşte ocazia, şi văd că pe măsură ce anii trec, mă observ, şi mă emoţionează că din tot rămân duioşia, nostalgia faţă de timpul ce a trecut. Retrăiesc evenimentele de la filmării, privesc şi ce e bine şi mai puţin bine, ce mi se pare ratat, dar şi ce rămâne ca esenţă. Asta mi se întâmplă cu absolut toate filmele, spectacolele de teatru sau televiziune pe care le-am făcut.
- Ce amintiri vă trezeşte "Maria şi marea", regia Mircea Mureşan, în care aţi avut curajul să fiţi protagonista unei scene nud?
- Privesc extrem de rar filmele mele, când se dau pe tv; singură nu obişnuiesc să le pun. Alături de familie am privit de curând "A şaptea cameră", regia Marthei Meszaros, în care erau scene de nuditate, dar altfel, petrecute în lagărul de la Auschwitz. Nu este curaj, ci motivaţie. Dacă îţi iese motivaţia pentru un ţipăt, pentru dragoste etc., iese bine. Dacă nu e motivaţie, conţinut, atunci e banal şi trivial.
- Din întreaga dramaturgie internaţională şi românească, ce rol v-aţi dori să interpretaţi pe prima scenă a ţării, acolo unde aţi creat atâtea partituri memorabile, să amintesc doar cele din "Trilogia" lui Andrei Şerban, “Lola Blau” sau "Domnişoara Iulia"?
- Poate "Vizita bătrânei doamne", "Casa Bernardei Alba", "Ines de Castro"... Până la urmă îmi dau seama că această enumerare e nedreaptă, că tot nedreaptă sunt cu şansa, faţă de nenumărate alte personaje ce se pot ivi, pe care le aştept.
- Faptul că aproape a dispărut criticul profesionist de teatru credeţi că este în avantajul actorului sau dimpotrivă?
- Nu, absolut, nu mai există repere, nu mai ai la ce te raporta, aşa cum citeam cronicile domnilor Silvestru, Carandino... Azi citeşti cu spaimă uneori ce se scrie şi îţi dai seama ce abis este. Nu vreau să generalizez, însă cronicari de teatru sunt cei care consemnează cu adevărat şi permanent ce se întâmplă, nu stau să pândească greşeli ca să le bifeze, nu au tabere şi acoliţi, nu fac ceva doar din dorinţa de răzbunare; sunt foarte rari cei serioşi, cronicari ai timpului, care să ia seama la ce se întâmplă în mod real. În rest, citeşti o cronică defăimătoare sau laudativă şi nu rămâne nimic. Te enervezi pe moment şi nu rămâne nimic, sau, dacă este laudativă, este ca şi cum ai fi marcat un gol, dar care nu înseamnă nimic.
- Cum funcţionează relaţia, în lumea actorilor, între generaţii? Există suspiciuni, orgolii, invidii?
- Sunt fascinată de noile generaţii, de tineri, ce apar şi vin cu profesionalism, se luptă mai departe, merg înainte. Am şi colegi de vârsta mea care spun "Ei, cum era pe vremea mea şi n-o să mai fie...", dar eu spun că vor fi generaţii care ţin pasul cu mersul societăţii. De fapt noi, actorii suntem oglinda vremii. Sigur, există şi tineri fascinanţi care se luptă, îşi crează propriul univers, îl promovează, e formidabil.
- Jucaţi în "Iubire şi onoare". Credeţi că sitcomurile sau emisiunile tv valorifică destul de bine potenţialul dvs.?
- Depinde de mine. Uneori accept un personaj deşi lucrurile sunt perfectibile, însă e o provocare. E vorba despre situaţii de viaţă, că e mai adevărat sau poate fi îmbunătăţit, ţine de capacitatea ta, de mintea ta în a crea un rol. Sigur este că nu sunt toate personaje scrise de Cehov, Shakespeare sau Tennesee Williams. E vorba despre viaţă, şi nici viaţa mea nu e un şir de perle, nu toate zilele sunt frumoase, bune şi duioase...
- Sunteţi mama a trei copii, Tudor Aaron, Eva Lea Cabiria şi Ana Isadora, şi soţia doctorului Doru Baltăţeanu. Cum este viaţa dvs. de familie?
- Extrem de complicată, de controversată, extrem de împărţită, pentru că familia este sacrificată deseori din cauza profesiilor noastre.
- Ce părere aveţi despre operaţiile estetice şi aşa-zisele vedete de acum?
- Cine le promovează, le invită să apară pe primele pagini ale ziarelor şi la televiziuni este vinovat. Săracele, ele sunt ciuca bătăii de joc, sunt nişte obiecte expuse şi noi le facem, “un soi de elită”, fiindcă avem ce să acuzăm şi să arătăm cu degetul. Vinovaţi sunt cei care le promovează. Ele sunt un fel de pseudo-femei, sunt transformate în roboţei, obiecte de expus, după care sunt aruncate fără nici un pic de milă. Ce ni se amputează este creierul, fiindcă aceste "modele" împiedică devenirea reală, iar a parveni nu înseamnă a deveni.
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează