NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl
Editorial

Cât protest real şi câtă manipulare?

...de Horia Alexandrescu

Cât protest real  şi câtă manipulare?
« Imaginea 1 din 1 »

Scriu aceste rânduri în seara de marţi, care precede, deci, marele miting de protest anunţat pentru miercuri. Deci, nu pot şti ce şi cum o să fie. Problema e că, dincolo de nemulţumirile legitime ale populaţiei faţă de măsurile de austeritate deja anunţate, au apărut mult prea multe semne ale tentativelor de speculare politică a acestui real moment de criză. Iar gestul cel mai elocvent este respingerea fermă a liderilor sindicali a intenţiei anunţate de PSD de a se implica în organizarea şi desfăşurarea mitingului de protest de miercuri.Sigur, chiar şi acest refuz exprimat public poate fi doar o manevră de acoperire, ca şi şi “nevinovata” susţinere a unui fruntaş pesedist, cum că destui membri ai acestui partid fac parte şi dintr-un sindicat. Devine,deci, limpede că potenţiala nemulţumire socială este folosită de forţe politice din opoziţie pentru a trage spuza pe turta proprie.Iar când afirm acest lucru mă întreb ce se va întâmpla, totuşi, dacă Guvernul Boc ar cădea, iar în locul său s-ar instala un cabinet care să respingă memorandumul cu FMI-ul? De aproape două săptămâni, pe toate posturile de televiziune nu auzim nimic altceva decât discursuri demagogice şi populiste, iar aşa-numitele soluţii de ieşire din criză avansate de contestatari se dovedesc nu numai apă de ploaie, dar riscă să ne împingă pe drumul către haos, de unde nu mai există întoarcere! Afirmaţia lui Mugur Isărescu, potrivit căreia guvernul nu mai are în visterie decât banii cu care poate acoperi lunar doar trei săptămâni din patru pentru salariile bugetarilor, este cum nu se poate mai clară. La fiecare a patra săptămână trebuie să ne împrumutăm, escaladând astfel o spirală care ne-a adus unde suntem, adică pe buza prăpastiei.Şi ce facem , continuăm aşa şi dăm drumul la tiparniţa de bani, la inflaţia galopantă şi la întoarcerea spre anii în care presiunea sindicală mărea lefurile, dar valoarea lor era, de fapt, mai mică decât cea iniţială ?! Suntem din nou în acelaşi punct, parţial din cauza noastră, a guvernărilor din ultimii ani, a celor cinci campanii electorale care s-au succedat, fiecare dintre ele cu pomenile de rigoare şi cu lăcomia clientelei aferente. E cel puţin penibil însă să constaţi astăzi că nici liberalii lui Tăriceanu şi nici social democraţii lui Geoană nu-şi recunosc participările şi erorile la guvernare, spălându-se pe mâini şi aruncând întreaga vină pe Cabinetul Boc. Că şi acesta a călcat în străchini şi încă o mai face e drept că iar nu există îndoială, dar e dispus, iată, la asumarea acestei curbe de sacrificiu , realistă şi obligatorie, chiar dacă şi sinucigaşă din perspectivă politică. Nu ştiu cât de devreme sau de târziu va cădea Guvernul Boc, dar e cert că soarta sa e pecetluită şi că el va plăti toate oalele sparte, deşi atât liberalii, cât şi social-democraţii au partea lor de vină, deloc neglijabilă. În ciuda acestui fapt, Tăriceanu ar vrea să spolieze şi Banca Naţională, iar Ponta avansează alternativa „Ori cade Boc şi vine alt guvern, ori anticipate!” Mai mult chiar, PSD-ul se ascunde în spatele manifestanţilor de toate categoriile, pancartele sale fiind prezente la vedere, inclusiv la mitingul pensionarilor din Bucureşti, ca să nu mai vorbim despre dezvăluirile făcute de reporterii incognito ai României libere, care au demonstrat cu probe că social-democraţii şi-au mobilizat oamenii pentru marele protest de miercuri, de la Bucureşti. O altă mostră de tot râsul a fost prezentată însă de Hotnews, care a preluat un instanataneu al Mediafax, de la protestul studenţilor desăşurat în faţa ministerului de resort. Ei bine, iată pancarta purtată de un asemenea „student” pentru care gramatica din clasele primare a rămas necunoscută! Iar pe deasupra, sosesc şi minerii sau, după cum a anunţat Miron Cozma, numai „liderii lor sindicali, doar o sută şi ceva”!...
Observaţi că încă nu am spus nimic despre criza mondială, care face ravagii şi în Europa, unde Greciei îi urmează Portugalia, Spania,Irlanda şi Italia! Francezii au îngheţat salariile şi achiziţiile publice pentru următorii trei ani, la fel au făcut şi spaniolii, iar nemţii au sancţionat-o deja pe doamna Merkel pentru ajutorul acordat grecilor. Şi, apropo de Germania, revista „Stern” a publicat o impresionantă scrisoare deschisă, a unui simplu cetăţean, către veşnic protestatarii din Grecia. Şi iată câteva pasaje semnificative din această epistolă:
„...Noi, germanii, v-am făcut cadou vouă, grecilor,de la sugar pînă la bătrân, peste 9000 de euro fiecare. În schimb, cum ne-a mers nouă în toţi aceşi ani nu v-aţi ]ntrebat niciodată.Străzile noastre sunt pline de găuri precum vestigiile antice, deoarece ne lipsesc banii pentru întreţinere.Se închid biblioteci şi bazine de înot.Unele oraşe scot din circuit fiecare al doilea felinar stradal , pentru că nu mai pot achita factura de curent electric.Spre deosebire de salariile voastre, lefurile noastre , de la introducerea monedei euro, practic nu au mai crescut deloc...Să cheltuieşti decenii la rând mai muşi bani decât produci , să trăieşti pe cheltuiala altora, să înşeli mereu şi să trişezi, asta nu poate să meargă la infinit.Cândva, castelul de cărţi se va prăbuşi.Acest cândva este acum!...”
Scrisoarea este mult mai lungă şi poate merită s-o publicăm integral în numărul viitor dar, până atunci, trebuie să recunoaşteţi multe dintre aceste lucruri care ni se pot reproşa şi nouă. Pe care nu ni le asumăm, tocmai pentru a putea să protestăm exact ca grecii. Manipulaţi sau nu?!

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor:


Inregistrare domenii