Noi, cu drag, hulim!
...de Horia Alexandrescu
Inundaţiile catastrofale s-au revărsat din nou peste România.Şi toată lumea se grăbeşte să folosească sintagma “iar ne-au prins nepregătiţi!” Poate că da, dacă ne referim la imposibilitatea de a face cam ceea ce nu au reuşit nici americanii, nici chinezii, nemţii, polonezii , austriecii şi mai toţi cei care au rămas neputincioşi în faţa unor dezastre similare, petrecute în ultimii ani.Şi pe ei i-au lovit dramatic inundaţii de aceeaşi anvergură dar, în ciuda avansului tehnologic, al visteriilor infinit mai pline decât a noastră şi a unor mobilizări de forţe incomparabile, apele au făcut acelaşi prăpăd. Noi,însă, obişnuiţi să ne plângem mereu de milă, omitem ca întotdeauna esenţialul şi anume că la ora asta, în 2010, inundaţiile nu ne-au găsit mai prost pregătiţi decât, să spunem, în 1970, când nici măcar Ceauşescu, cu formidabila mobilizare a activului de partid de atunci, a militarilor, gărzilor patriotice şi detaşamentelor uteciste de PTAP, nu a putut stăvili furia apelor. Pentru cei care au uitat sau pur şi simplu nu ştiu, în 1970 au făcut ravagii nu doar Siretul şi Dunărea, ci şi Someşul, care s-a revărsat peste Satu Mare şi nu numai.Vrancea a fost atunci sub ape, iar locuitorii vârstnici de la Vadu Roşca nu pot uita nenorocirea care se abătuse peste ei în primăvara lui 1970. Or, să nu fi făcut Ceauşescu destule diguri şi nici suficient de trainice?Ba bine că nu şi chiar se poate spune că s-a ajuns chiar la îndiguri excesive. Mai mult chiar, o serie întreagă de terenuri au fost desecate, deci scoase de sub ape şi “redate agriculturii”, ceea ce a redus şi mai mult posibilităţile de revărsare în perimetre interioare, cum a fost cazul în Insula Mare a Brăilei.După care am venit noi, generaţiile post-decembriste, care am făcut pădurile harcea-parcea, care ne-am repus în posesie pe malurile tuturor apelor, ridicând vilă după vilă , împroprietărindu-ne cu heleştee indiguite prompt, pentru a nu fugi peştele din ele şi tot aşa înainte, fără să pricepem nimic. Nici din inundaţiile “ceauşiste” din 1970, nici din cele din 2005, 2006 sau 2008. La Palatul Victoria s-au perindat guverne de toate culorile, fiecare în parte s-a confruntat cu inundaţii şi a mai făcut câte ceva, inclusiv noi case pentru sinistraţi, dar rezultatul e acelaşi, adică dezastruos. Şi, culmea, de astă dată calamităţile ne lovesc în plină criză financiară, ba chiar în momentul în care s-a decis reducerea salariilor bugetarilor şi scumpirea vieţii prin creşterea TVA-ului! Normal că populaţia e marcată de această perioadă grea şi că oamenii sunt nemulţumiţi, iar cei care mai sunt loviţi şi de urgia apelor, oare ce stare de spirit pot avea? Totul poate şi trebuie înţeles, oamenii trebuie cu siguranţă ajutaţi, cu a făcut, de fapt, întreaga ţară, dar mai rămâne de discutat şi felul în care înţeleg să se ajute ei înşişi. Or, cine a privit cu atenţie felul în care gălăţenii au stat să se uite la eforturile de ridicare a digului care punea la adăpost propriul lor oraş, la nepăsarea locuitorilor din majoritatea comunelor inundate şi la gura mare cu care pretindeau ca statul să le rezolve toate problemele, va înţelege despre ce vorbesc. Vaca de muls care a fost mereu bugetul statului este acum atât de costelivă, încât nici nu prea mai văd cum şi de cine ar putea fi mulsă.Apoi, dacă ne uităm în urmă, la casele de la Vadu Roşca bunăoară, pe care le-au construit şi ANL-ul, dar şi Gigi Becali, am putea constata că ele sunt mai degrabă abandonate, pentru că locuitorii lor s-au întors în casele vechi, din zonele inundabile.Şi nu sunt singurele cazuri, în destule alte localităţi din ţară, aflate astăzi sub ape, oamenii au refuzat să se mute în alte perimetre, în care casele ar fi ferite de furia apelor. Au existat însă şi situaţii, inclusiv la Săuceşti, unde gospodari precauţi şi-au amenajat singuri baraje de protecţie în jurul caselor.Deci, se poate, iar de aici ar trebui să înceapă totul, pentru că nu putem aştepta la infinit ca statul să rezolve problemele fiecăruia, iar noi să stăm cu braţele în sân, ba chiar să hulim din răsputeri, cum fac, din păcate, chiar mulţi dintre cei loviţi acum de ape. Şi, nu în ultimul rând, oamenii politici care încearcă şi acum să speculeze populist, electoral, tragedia sinistraţilor ar trebui măcar să-şi amintească momentele în care ei înşişi, aflaţi la guvernare prin partidele lor, au fost la fel de neputincioşi în faţa apelor!
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează