Scutul şi Prutul
...de Horia Alexandrescu
Fiind de felul meu nostalgic, îmi amintesc că undeva, acum vreo zece ani şi mai bine, când ne chinuiam să fim admişi în NATO, după ce rataserăm şi Summitul de la Madrid, am reuşit un pas uriaş spre Alianţa Nord Atlantică. Acest pas s-a numit Parteneriatul strategic România-SUA. Nu mai ştiu câţi vor fi înţeles cu adevărat ce însemna acest parteneriat strategic, dar e cert că toată clasa politică, de la stânga la dreapta sau, mai corect, viceversa, îşi mărturisea ,nu-i aşa, totala adeziune şi deplina satisfacţie. Vorba bancului cu puricele de pe spinarea elefantului : „Tropăim, tropăim!” Când însă a venit vorba despre avioanele americane care cereau(doar) dreptul de survol peste România, ca să bombardeze în Kosovo, entuziasmul unora s-a estompat brusc, , uitând că parteneriatul strategic cu SUA putea presupune din partea noastră măcar o asemenea îngăduinţă.Dar, când preşedintele Bush a adus curcubeul la Bucureşti, după care ne-a anunţat şi primirea în NATO, chiar de pe peluza Casei Albe, ne-am înviorat din nou.Cu toţii! Şi iar am înţeles că tropăim în parteneriatul strategic, până când trupele noastre au ajuns în teatrele de operaţiuni.Aşa a început controversa „Ne ducem- nu ne ducem, ne retragem-nu ne retragem!”, care însemna, de fapt, că parte dintre politicienii de la Bucureşti uitau din nou că , dincolo de obligaţiile faţă de NATO şi de ONU, mai aveam şi un parteneriat strategic cu americanii.Noroc însă că mai existau şi oameni de onoare, aşa că, în ciuda tuturor contrelor zgomotoase din Parlament şi nu numai, militarii români şi-au făcut datoria până la capăt . Iar acum ,iată, când s-a pus pe tapet solicitarea Casei Albe privind instalarea unor componente ale scutului anti-rachetă în România, băieţii care mimaseră că sunt susţinători ai parteneriatului strategic cu americanii scot din nou capul şi strigă „Niet!” Ei au invocat întâi costurile care ar împovăra România, apoi, când au aflat că SUA plătesc de fapt totul, au scos din mânecă... riscurile pe care ni le-am asuma, cerând nici mai mult, nici mai puţin decât organizarea unui ... referendum !?! Deloc întâmplător, vocile lor se armonizează prompt cu cele ale autorităţilor ruse, într-un cor de dor (şi jale?)ale cărui falsete s-au insinuat şi prin campania electorală.Mai exact atunci când Geoană savura incognito serile de la Moscova.Şi mai alarmant mi se pare însă că alianţa PNL-PSD, strâns unită împotriva lui Honorius Prigoană, se declară acum şi împotriva scutului american, deşi acesta nu ameninţă Rusia, dar pune la adăpost România, pe cheltuiala SUA, în virtutea a ceea ce a fost şi este parteneriatul strategic româno-american. Sigur, n-o să stau eu acum să le explic liberalilor şi pesediştilor că problema scutului a fost discutată la cel mai înalt nivel între SUA şi Rusia cu mult înainte de decizia anunţată , drept care doamna Clinton i-a şi explicat deunăzi lui lui Serghei Lavrov detaliile sistemului defensiv desfăşurat de americani pentru ţările din Sud-Estul Europei .Aş putea să-l invoc şi pe domnul Rasmussen, noul secretar general al NATO , care nu consideră Kremlinul un adversar ,drept care a şi propus chiar un parteneriat direct între Alianţa Nord Atlantică şi Rusia.Mă întreb, totuşi, dacă Moscova şi-a asigurat un scut propriu împotriva eventualelor ameninţări, de ce nu ar avea dreptul şi România la o asemenea măsură de siguranţă, ca urmare a parteneriatului său strategic cu SUA? Şi cum ar putea reprezenta ameninţare un sistem eminamente defensiv? Să fim serioşi şi să căutăm mai degrabă în nervozitatea Moscovei un nod în papură nu numai pentru viitoarele negocieri cu americanii şi cu NATO, ci şi o replică la proaspătul „pod de flori” refăcut peste Prut între România şi Republica Moldova. Cât despre aşa-zisa încălcare a Acordului de la Montreaux, din 1936, potrivit căruia era limitată o putere străină la Marea Neagră, domnul Serghei Ivanov poate fi liniştit,pentru că ştie bine că în Marea Neagră nu vor fi instalate dispozitivele anti-rachetă ale scutului!
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează