"Eu nu-mi propun sa traiesc in Romania, eu traiesc in Romania!"
...de Vox News
Adriana Ţigănilă: Bună ziua şi bine v-am regăsit. “Sunt sigur că România va deveni unul din cele mai importante state europene şi cetăţeanul român un membru respectat al Comunităţii”. Optimistul este domnul Ioan Talpeş, prezent la noi în emisiune. Este crezul dumneavoastră, postat şi pe site-ul personal.
Ioan Talpeş: Aşa este, sunt un om optimist.
Adriana Ţigănilă: De principiu, este foarte frumos mesajul; arată un om care ar face orice pentru ca România, respectiv pentru cetăţean, să ajungă într-o poziţie cât mai bună. Problema este – de aceea şi plecăm de la acest crez al dumneavoastră- ceea ce se întâmplă acum în piaţă, cum vom reuşi să găsim, din nou, echilibrul: şi ca ţară respectată în comunitatea europeană şi ca respect al cetăţeanului atât în interiorul ţării, raportat la o altă categorie socio-profesională, dar şi raportat la faptul cum trăieşte şi cum se manifestă un cetăţean în comunitatea europeană.
Ioan Talpeş: Aţi început cu o provocare la care nu mă aşteptam. Eu, de fiecare dată, încerc să nu disociez conceptul de România de cel de cetăţean român. Chiar mai mult, spun că – pe fond- conceptul de România ne excede pe fiecare dintre noi. Până la urmă, nu face nimic altceva decât să adiţioneze sau să exprime capacităţile, posibilităţile şi voinţele noastre. Or, ce se întâmplă de 20 de ani!? Şi înainte, într-o altă paradigmă, lucrurile au evoluat tot în această direcţie. Adică, o lepădare a cetăţeanului de România! În acest context, cetăţeanul îşi refuză atribuţiile sale, obligaţiile... sau încearcă să le evite, aruncând neîmplinirile sale pe condiţia statului român. Văd că sunt practici – de-a dreptul- cotidiene ale unor personaje cunoscute în materie de media şi care formulează tot felul de verdicte de genul: Asta e România!? Dacă asta e România… eu prefer să trăiesc în altă ţară; alte personaje declară convinse că vor să trăiască în România.
Recent, am scris că eu nu mi-am ales să trăiesc în România şi nici nu mi-am propus să trăiesc aici: Eu simt că trăiesc în România. Eu am vrut întotdeauna să trăiesc aici şi am simţit că nu pot să trăiesc în altă parte! Nu condamn pe nimeni, nu-i condamn pe cei care şi-au ales o altă cale, pe cei care îşi doresc o altă experienţă. Totuşi, noi trebuie să găsim judecata bună, judecata corectă între ceea ce ni se datorează nouă şi incapacităţilor noastre şi ceea ce vine dintr-un nivel de creştere sau descreştere a ţării. Să fim conştienţi că aceste două chestiuni ni se datorează, în primul rând, tot nouă. Eu când am exprimat acele cuvinte eram angajat în tot acel proces de integrare a României în NATO şi în Uniunea Europeană; acele cuvinte le spuneam în faţa scepticismului unor oameni, un scepticism practicat ca o politică a descurajării. Spuneam că: dacă noi am reuşit – chiar printre cei din urmă, care au reuşit să-şi facă o ţară, un stat, din nişte proiecte negate fundamental de cei din jur- de ce să nu avem acum şansa să fim, alături de ceilalţi, în conceptul nostru românesc. Noi trăim experienţa unei trasformări fabuloase, acest aspect nu se sesizează. Am intrat într-un alt plan de dezvoltare a umanităţii în care proiectele pe naţiuni şi state naţionale - care au izbândit în secolul al XIX-lea şi s-au certificat după primul război mondial - sunt nu doar contestate sau considerate depăşite. Se încearcă acum o sinteză a altor proiecte. Pe parcursul acestei sinteze, cred eu, se vor pierde multe din cele anterioare. Atunci eu, ca persoană marcată şi de vârsta pe care o are, nu poate să nu mă doară gândul că sinteza şi cultura românească se află în faţa unui mare chestionar... pe care nu-l văd însuşit de cei care ar trebui să şi-l promoveze şi să-l poarte pe mai departe: că sunt mândri şi că provin din această lume. De aceea, eu nu-mi propun să trăiesc în România, eu chiar trăiesc în România!
Adriana Ţigănilă: Deşi, la un moment dat...dispunşi fiind să muncim, să fim corecţi şi să ne asigurăm pâinea zilei de mâine, am putea s-o luăm de la capăt oriunde în lume, chiar dacă avem o vârstă amândoi...Asta ar fi măsura de rezervă...
Ioan Talpeş: Oriunde ar fi, eu aş purta cu mine, acolo, România! De aceea, încerc să-i înţeleg şi pe românii plecaţi la muncă în Spania şi în Italia, faţă de care mă simt vinovat,dator şi vinovat de condiţia lor. Nu pot să nu mă gândesc că – în afara unui procentaj de personaje care se consideră cetăţeni ai lumii- trăim un alt scenariu, un alt program, foarte puţini îşi dau seama de acest aspect tot mai evident. Un personaj mi-a făcut această mărturisire şi nu am putut să nu-l întreb: lumea ştie că tu te consideri cetăţeanul ei? Până când nu ai reuşit să-ţi dobândeşti o poziţionare acceptabilă în noul program, nu poţi să te desprinzi de al tău. Care deja este un câştig, un punct de plecare şi o identitate.
Adriana Ţigănilă: Odată cu această criză mondială, pe de altă parte constrângerile pe care trebuie să ni le asumăm în raport cu Fondulul Monetar Internaţional, am ajuns într-o situaţie în care nici statul român şi nici cetăţeanul nu mai poate sta în acest mesaj venit din partea dumneavoastră, extrem de corect şi de pozitiv pe fond. Vom mai ajunge să spunem că, într-un orizont de timp acceptabil, România va fi un stat respectat şi că acest cetăţean român va fi respectat atât în ţară cât şi în afară?
Ioan Talpeş: Încep printr-o rezervă care este repetată ca un truism al existenţei noastre cotidiene: măsuri care sunt determinate de FMI! Nu sunt determinate de Fondul Monetar! Sunt cel mult incluse unui program care se dovedea absolut necesar pentru ca România să-şi replătească împrumuturile făcute la FMI. Nu, Fondul Monetar Internaţional nu ne impune ceva! Sunt personaje care joacă în acest demers. Personaje care afirmă acum că cea mai mare greşeală pe care a făcut-o România o reprezintă aceste împrumuturi. Totuşi, să-mi fie cu iertare, guvernaţii actuali au făcut nişte gafe incredibile. În faza iniţială – neînţelegând despre ce este vorba, din punctul de vedere al situaţiei economice şi financiare a României- au respins orice variante de împrumut, ajutoare, după aceea au început să cocheteze cu ele ca variante de ultim recurs. Or, la această oră s-a ajuns să vorbim toată ziua ca variante de impuls…Vreau să le reamintesc tuturor experţilor în materie că FMI ne-a fixat 3, 5% rata. Este sub nivelul actual impus împrumuturilor internaţionale, cu 5, 7%! Eu îmi amintesc de o vreme dezastruoasă a acestei ţări, în care eram puşi într-o formulă şi într-un proiect de destructurare. Asta se întâmpla în anii `90 - `92, când terminasem toate rezervele naţionale. Acum suntem într-o altă postură, avem rezerve şi venim cu o capabilitate extraordinară. Noi vom plăti cu 2, 5%... iar pe piaţa internă...împrumuturile respective sunt la nivelul de 8% - 10%. Atunci, să gândim real: este o încercare de jaf sau una de sprijin?
Adriana Ţigănilă: Este o încercare de sprijin!...
Ioan Talpeş: ... Care s-ar putea transforma în jaf! Asta, în condiţiile în care guvernanţii nu sunt capabili să programeze şi să administreze aceste împrumuturi. Ba, chiar mai mult, să aibă interese de altă... natură. L-am văzut şi auzit pe ministrul de Finanţe răspunzând la o întrebare, la un talk show. Am rămas stupefiat la răspunsul pe care l-a dat ministrul la întrebarea cum să relanseze statul actual situaţia din România. L-am văzut pe acest om – care este , se pare, un cunoscător în materie de jocuri financiare- răspunzând că statul nu mai poate interveni în industrie, etc. Şi... avea dreptate în ceea ce spunea el. Dar, ce nu spunea el – şi asta m-a surprins, tot ceea ce s-a întâmplat a fost ca o politică a guvernului - a fost faptul că nu a spus că Statul a garantat împrumuturi dirijate la bănci, într-un sistem care trebuia derulat economic şi care a contribuit la neînchiderea, la sprijinirea acţiunilor, atâtea câte sunt, în materie de economie. Mai mult decât atât: ştim că peste 30 de miliarde le-a împrumutat statul român, dar celelalte zeci de miliarde...sunt bani pe care i-a garantat statul român pentru piaţa financiară internă, pentru deschiderea unor industrii, unor activităţi... A, că noi nu ştim să administrăm aceste fonduri, că nu ştim să-i întrebăm pe cei care au beneficiat de ele, asta e altceva. Dar, invocând mereu instituţia statului la modul negativ ... până la urmă intrăm într-o formă aberantă, de bumerang. Toată ziua îl înjurăm şi spunem că nu avem nicio datorie faţă de el. El are datorie faţă de noi toţi! Nu ai nevoie de nimic altceva atunci când vrei să distrugi un proiect, un program naţional; trebuie doar să creezi această neîncredere între cetăţean şi stat.
Adriana Ţigănilă: Corect, aşa este! Şi să laşi, eventual, dincolo de graniţă o imprsesie cu totul falsă.
Ioan Talpeş: Asta este de la sine înţeles. Mă oripilează toate aceste demonstraţii, clar programate, filmate cu adresă, ale pensionarilor care vin şi spun că nu mai pot, nu mai au...sărmanii! Eu îi cred şi sunt convins de necazurile lor! Dar, vă garentez că la aceste demonstraţii, 90% dintre protestanţi n-au venit pentru că nu mai aveau bani...
Adriana Ţigănilă: Au venit pentru că li s-a promis ceva...
Ioan Talpeş: Sigur că da!
Adriana Ţigănilă: Cea mai bună dovadă este aceea că pe multe dintre placardele greviştilor pensionari am văzut sigla PSD-ului!
Ioan Talpeş: Acele afişe ... probabil că au vrut să discrediteze PSD! Până la urmă nici nu-şi dau seama ce fac procedând aşa, cât rău îşi fac!
(Va urma)
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează