"Eu sper ca romanii vor gasi intelepciunea ca de unde nu e, nu se poate!"
...de Vox News
Adriana Ţigănilă: Domnule Ioan Talpeş, ce credeţi că poate să fie la pachet cu aceste afirmaţii ale preşedintelui. Totuşi, preşedintele Traian Băsescu nu dă o declaraţie în care să nu creadă , în care să nu aibă o anumită acoperire; şi atunci, te gândeşti: nu reducem cheltuielile, asta înseamnă că ne bulversăm cu tot ceea ce înseamnă proiecţie bugetară, asta înseamnă să ne îndatorăm mai mult, la alte costuri etc. Atunci, unde-i suveranitatea? Din punctul domniei sale de vedere, care credeţi că a fost explicaţia acestei asocieri? Afectarea suveranităţii dacă nu funcţionăm într-un sistem…
Ioan Talpeş: Categoric este afectarea suveranităţii. Nimeni nu te mai ia în seamă sau nu mai consideră că faci parte din aceeaşi combinaţie, în situaţia în care tu nu îţi îndeplineşti îndatoririle. Noi trebuie să gândim prin prisma familiei; noi ne-am îndepărtat atât de mult de propria familie încât nu mai înţelegem această condiţie- de cetăţean al unei ţări- de a fi membru într-o familie mai mare. Când am ajuns într-o astfel de situaţie, când criza aceasta este peste tot, nu putem să ne reducem doar la ceea ce afectează o combinaţie foare profitabilă până la un moment dat cu ceilalţi... şi să spunem, nu! Că ne-am obişnuit să mâncăm nu ştiu ce şi nu putem să mai tăiem din mâncarea respectivă. Haideţi să gândim în alţi termeni, haideţi să ni-i asumăm. A fost frumos în 2006, în 2007, a fost frumos când încă 200.000 de oameni au fost angajaţi în sistemul bugetar de către domnul Călin Popescu Tăriceanu, pe atunci prim ministru. Eu vreau să vă spun ceva, şi cred că am tot dreptul să-l întreb pe domnul Tăriceanu despre ce este vorba. În aprilie 2008 am făcut o interpelare, în calitate de senator, în senatul României; l-am întrebat ce măsuri va lua vis-à-vis de criza care se anunţa, cu atât mai mult cu cât pe atunci -nimeni nu vorbea despre aşa ceva! Am primit o scrisoare oficială în care mi se spunea că această problemă ridicată de mine este ... aberantă! Pot oricând să public, din nou, acest răspuns. Se mai spunea – în scrisoare-răspuns- că România nu are nicio problemă legată de criza mondială şi că economia noastră ...duduie!!! Am încercat, din nou, printr-o altă intervenţie: vă garantez că, începând cu septembrie, vom intra în acest sistem care vine ca un val peste noi! Nu se poate să nu luăm măsurile necesare şi să nu ştim ce vom face când va ajunge valul şi la noi.
Nu s-a strâns cureaua, nu s-a pus nimic deoparte, s-a mers „duduind”! Ştiţi ce n-au sesizat cei care au venit la putere, eu sunt stupefiat de acest aspect. Era foarte evident! Cei care au fost înaintea lor - domnul Tăriceanu şi guvernul domniei sale - au cheltuit toate rezervele şi au angajat alte cheltuieli! Au făcut în aşa fel încât cei care vin după ei să nu mai fie în măsură să reechilibreze - în termeni acceptabili din punct de vedere social şi economic - situaţia. Spuneam că, la un moment dat, cea mai mare greşeală pe care ar putea s-o facă cei care vin la putere este următoarea: să nu facă o analiză a ceeace preiau! Adică, să nu spună ce au găsit, care sunt şansele şi ce vom face pe viitor. Or, nu pot să nu observ că 40% din veniturile la bugetul României veneau din jocurile imobiliare, din construcţii şi din vânzări, aceste venituri erau impozitate. Între 2007-2008 a fost vârful acestei situaţii de fapt. Noi ne aflăm, acum, sub 40% din jocul imobiliar… atunci de unde să vină aceste încasări la fisc.
Adriana Ţigănilă: Ştiţi care este până la urmă impostura politicienilor!? Cei care au dat cu nasul de politică – fie că au avut, fie că nu o funcţie guvernamentală- nu numai că ştiu şi că au acces la aceste cifre, dar foarte mulţi dintre ei le şi înţeleg. Înţeleg mecanismul, haosul în care se află structura bugetară, înţeleg cum au scăzut intrările la buget, de ce şi pe ce condiţionări. Totuşi, în public spun cu totul altceva. Cine nu este foarte atent şi nu are datele pe care stimaţii politicieni le au... crede cu totul altceva. În funcţie de cum ţin batista – pe dreapta sau pe stânga- unii politicieni pot părea şi credibili.
Ioan Talpeş: Trecem printr-o şcoală foarte dură! Îmi pare rău că spun asta, românii nu vor înţelege prin ceea ce trecem decât atunci când vor începe să sufere. Nu există cale fără suferinţă! Nu pentru că există în Biblie această formulare, ci pentru că noi suntem, acum, la ora asta, într-o situaţie în care suferinţa este aproape implicită. De ce!? Omenirea economico/financiară trăieşte într-o logică a două cuvinte fundamentale ale antichităţii, venite 2 din civilizaţii şi formule lingvistice – crisis, care în greacă înseamnă control şi credit care vine de la credo, încredere, din latină! Aceste coordonate au existat şi există în continuare, ca element de raportare. Criza se naşte atunci când nu mai există credit, când jocul creditului şi-a depăşit capacităţile de control ale producţiei. Or, noi ce am făcut până la un moment dat!? Suntem într-o criză de supraproducţie, cu toate că n-am beneficiat de aceste supraproducţii, dar au beneficiat alţii, mă refer la statele dezvoltate. Noi, fiind marginali noului complex economico - financiar european n-am simţit prea mult timp avântul anterior. Dar... acolo s-a simţit din plin, ăia au din ce să joace! Noi... am simţit creşterea doar în zona imobiliară! Chiar ne facem că nu înţelegem?
Adriana Ţigănilă: Poate nici nu trebuie „să ne facem”. Pentru că, în spate sunt nişte băieţi şmecheri, nişte clienţi…
Ioan Talpeş: Păi, aceşti băieţi şmecheri pot să manipuleze orice încercare de găsire a unor căi de redresare! Este evident – pentru oricine- că aceste cheltuieli bugetare înseamnă o parte din formula economico-financiară, care este posibilă, într-un program al unei ţări, pe care trebuie s-o ai în evidenţă. Este adevărat, vor fi mai puţini consumatori pe piaţă, vor exista mai puţine posibilităţi de susţine financiară, inclusiv a pensiilor. Dar, totuşi, care este diferenţa, să jucăm cinstit şi cu toate cărţile pe masă! Eu sper că românii vor găsi înţelepciunea să înţeleagă că de unde nu e, nu se poate! Sper să înţeleagă: să nu-i mai aleagă pe toţi acei papagali care le promit luna de pe cer. Domnul Emil Boc are trebui să-şi ceară scuze faţă de aceşti oameni pe care acum îi îndeamnă să accepte vicisitudinile situaţiei economice. Nu trebuia, ca preşedinte al partidului – şi aici se adună reacţia publică adversativă- să spună că a doua zi după ce va fi ales, după ce va forma un guvern, va plăti salariile profesorilor… cu 50%, mărite! Toată lumea ştia, inclusiv profesorii, că statul nu are de unde! Atunci s-a jucat o carte perversă. Politicienii noştri, din dorinţa de a ajunge la putere, au fost în stare să măsluiască această carte, s-o remăsluiască pe măsurile celorlalţi. De aceea, există şi o rezistenţă care mă pune pe gânduri, rezistenţă din partea oamenilor obişnuiţi cu nevoile; care, de fiecare dată, şi-au dat seama că există un Dumnezeu şi că trebuie, totuşi, să ne asumăm fiecare – de multe ori nevinovaţi- ceea ce se întâmplă, peste voinţa noastră...dar, din jocul din care facem şi noi parte!
Adriana Ţigănilă: Nu este corect ca pentru o clasă politică, majoritar neperformantă, interesată, hoaţă, noi s-o tot ducem pe strânsul curelei… de 20 de ani încoace!
Ioan Talpeş: Noi am experimentat, nu numai noi, ci toate ţările din est, o variantă de transformare şi de schimbare care n-a mai fost experimentată în lume. Până acum, în toate evoluţiile s-a mers pe –în varianta ei cea mai dură, din 1917, anul revoluţiei care a dus la instalarea în viitoarea fostă URSS a dictaturii proletariatului, care a venit cu o declaraţie foarte clară: luăm de la cei bogaţi şi dăm la săraci! Această declaraţie a fost întărită şi cu forţa! Atunci, când aduni de la puţini şi dai la mulţi, chiar dacă “datul” acesta e aproape ipotetic, totuşi, nu creezi adeversităţi… Or, ce s-a întâmplat la noi, începând cu 1989, a fost să aduni de la cei mulţi … şi să-i laşi pe acei puţini să ia de la cei mulţi! În acele vremuri, cei care au beneficiat de aceste chestiuni s-au bazat pe o situaţie avantajoasă… datorită unei retardări a României anterioare: existenţa micii proprietăţi. Pe acest fond, mici orăşeni proveniţi din industrializarea forţată au mai avut ceva de luat: o casă la ţară, un hectar de pământ, majoritatea fiind din familii de la ţară. Dintr-o dată, din condiţia celui aflat în afara proprietăţii fiind doar producător – chiraş la stat, fără apartament, a început să simtă că are şi el ceva. Aceasta a fost tentaţia jocului la noi!
Apoi... n-a făcut nimic altceva decât să participe la un joc al autodistrugerii! Pe fond, era necesar şi acel joc. Aceste mari proiecte ale dezvoltării economiei de piaţă duc la aşa ceva. Dar, asta însemna că acei care au profitat, cei care au obţinut avantaje; să participe, social, la toate celelalte.
Adriana Ţigănilă: Cu alte cuvinte, cei care au scos bani, la negru, peste noapte...
Ioan Talpeş: Am văzut că PSD şi-a asumat impozitarea progresivă în raport de câştig.
Adriana Ţigănilă: De ce n-au făcut-o cât au fost la putere?!
Ioan Talpeş: Aici este problema! Acum, am ajuns chiar ne afăm în cutia cu proşti, totuşi? Noi jucăm în nişte termeni de timp foarte blocanţi. De ce?! Am vânzolit acea cutie a Pandorei, a speranţei, de fond, în 2008 la alegerile parlamentare. Am resuscitat în 2009 şi în 2010! Aici nu mai era loc de speranţă! Era locul în care trebuia să ne angajăm şi să găsim o soluţie. Dăm ca exemplu pe polonezi. Noi nu avem onorabilitatea politicienilor polonezi. Ei au câştigat puterea spunând lucrurilor pe nume, cu un program de austeritate; Noi am câştigat puterea cu promisiuni! S-au cam terminat şi promisiunile!
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează