"Moralitatea mediului politic romanesc se bucura de o desconsideratie totala"
...de Vox News
Adriana Ţigănilă: Până la urmă, legat de Fondul Monetar Internaţional, ar trebui să spunem că este vorba de o lipsă de cuviinţă a ţărilor care apelează la un organism de asemenea importanţă. Atâta vreme cât noi ne-am dus către FMI, noi i-am rugat să vină. Ei ne-au ajutat, ne-au condiţionat – ceea ce este bine, pentru că nu puteam noi „s-o luăm prim porumb cu banii de la FMI”, ci chiar trebuia să facem anumite lucruri; dobânda este infimă faţă de orice altă dobândă am fi obţinut pe piaţa liberă. Ar mai fi ceva: până la urmă, această politică meschină -făcută de mulţi politicieni din România în ultimii 20 de ani- vine din faptul că nici FMI şi nici Banca Mondială nu răspund atacurilor de pe şanţ, aşa că ei pot să-şi facă liniştiţi mendrele.
Ioan Talpeş: Noi, chiar şi după 20 de ani de la evenimentele din 1989 suntem marcaţi tragic, de nişte precepte anterioare. În perioada comunistă, aşa este, s-au luat bani de FMI să se contruiască intreprinderi, fabrici, etc. Dar, atunci proprietatea era a statului... măcar ştiai cine trebuie să plătească!. Acum ce iei de la FMI se cere să dai unor bănci şi unor intreprinderi – că toţi vor să fie particulari- dar, mă intreb cine o să plătească?! Aceşti privaţi care mulţi dintre ei dau în 2-3 ani faliment chiar în formule autoprogramate. Atunci tot noi rămâne să plătim datoriile! Până la urmă unde este dezvoltarea? Or, acea politică a fost una clară: s-a spus că statul trebuie să garanteze circuitul financiar şi pentru asta să le transfere unor bănci care prin garanţiile lor şi prin sistemul lor asigură şi retrocedarea banilor respectivi. Aşa a procedat statul român. Deci, cum putem spune că nu s-a făcut şi nu s-a încercat nimic? Sunt uluit că există un astfel de demnitar, în curtea căruia este problematica respectivă şi nu explică logica jocurilor economico-financiare în condiţiile realităţolor statului român actual.
Adriana Ţigănilă: Fie are un embargou pe explicaţii, fie era într-o situaţie descoperită, neavând nişte exemple clare la îndemână, fie nu este încă momentul să joace cartea garanţiilor guvernamentale.
Ioan Talpeş: Eu cred că domnul ministru Vlădescu e prea mult epicurian. Dar să revenim la perioada 1991-1992. Atunci noi am luat împrumuturi cu o dobândă de 22% de la FMI... şi ne-am rugat aproape în genunchi să ne dea acele împrumuturi pe care le-am plătit foarte greu. Acum 3,5 % nici nu se consideră a fi dobândă!
Adriana Ţigănilă: Aţi văzut că în ultimul timp, mai voalat sau chiar în public, din ce în ce mai multe voci, din păcate, care vor face un rău imens relaţiilor bilaterale şi imaginii României în contextul politicii mondiale, vin şi spun aşa : normal că ne-am dus la FMI pentru că americanii aveau interes să intre şi să-şi lase ouăle financiare ale FMI în România – de parcă ar avea un profit zdrobitor- şi pentru că Băsescu şi Isărescu vor neapărat să facă pentru un avantaj sau interes propriu jocurile americanilor prin acordul cu FMI. Asta mi se pare, spusă de politicieni, că ar trebui chemaţi la judecata publică. Nu poţi să te apuci să bulversezi chiar şi printr-o declaraţie un sistem de o asemenea importanţă. Nu te duci numai pe axa SUA – FMI- şi unul dintre cei credibili guvernatori ai unei bănci centrale. Prin puterea acestor declaraţii, mâine ar putea să se gândească şi Banca Mondială dacă mai are rost să vină în România, la fel şi Comisia Europeană.
Ioan Talpeş: Îmi pare rău că sunt nevoit să dau acest răspuns. Vreau să vă spun că în afară este cunoscută moralitatea mediului politic românesc. Nu numai că e cunoscută, dar se bucură şi de o desconsideraţie totală, în mare parte meritată. Nu există nicio temere în acest sens. Cei din afara ştiu că tot ceea ce se face la noi se face din declinarea vorbelor, nu a substantivelor, şi în niciun caz din conjugarea verbelor. Exerciţii de verbiaj care nu urmăresc nimic altceva decât nişte complicităţi care să permită un avantaj politic imediat. Nu se i-a nimeni după această chestiune, să recurgă la măsuri serioase.
Adriana Ţigănilă: Oamenii care fac asemenea declaraţii chiar nu au şi altă treabă, să ne lase. În agricultură e nevoie forţă de muncă, mai facem un canal, o autostradă... decât să stea pe televiziuni cu asemenea inepţii.
Ioan Talpeş: Eu sper că, până la urmă, românul obişnuit va începe să înţeleagă, totuşi, despre ce este vorba. Şi va începe el să judece şi să cearnă. Dacă pe politician nu-l laşi să se exprime – chiar prin aceste aberaţii- nu ai putea să-ţi conturezi o imagine. Din 1989 şi până astăzi multe din nerăzvrătirile româneşti au venit tocmai din faptul că societatea a fost confuză pe fondul unor astfel de exprimări; şi în care acceptau nişte variante doar de teama că ceilalţi, care vor veni, vor fi şi mai răi şi mai incapabili. Se produce o atmosferă destul de complexă care ne defineşte ca popor şi pe care mulţi cu greu o înţeleg. Şi, privind din afară – ceea ce aţi spus dumneavoastră -este corect. Dar, noi trecem acum printr-o perioadă foarte sensibilă în care oamenii – cel puţin aşa sper eu- vor ajunge să înţeleagă că vechiul mod de abordare a evoluţiei noastre nu mai poate fi menţinut. Adică, noi vrând-nevrând am fost aproape determinaţi să credem că demnitarii sunt responsabili, că până la urmă cineva tot îi controlează. Or, am văzut nu există aşa ceva, ei şi-au împărţit şi responsabilitatea şi controlul între ei fără să se mai ţină cont de ceilalţi. De aceea trebuie să ajungem să înţelegem cât de importantă este exercitarea controlului prin vot.
Adriana Ţigănilă: Preşedintele a spus zilele trecute – în apelul pe care îl făcea parlamentarilor - că neonorarea obligaţiilor, în sensul reducerii fondului pentru salarii bugetarilor din aparatul central, din aparatul local, urmat şi de o reducere al locurilor de muncă din sistetemul bugetar, ar putea să ne ducă în situaţia în care suveranitatea ţării ar fi afectată. Dumneavoastră aveţi o expertiză, aţi fost şi consilier prezidenţial pe probleme de siguranţă naţională, ce ne puteţi spune, această ştirbire a suveranităţii vine, eventual, într-un moment de nepregătire într-un cotext militar, ne îndatorăm prea mult...
Ioan Talpeş: Vorbim aici despre o lume în schimbare. Noi trebuie să gândim această lume nu doar în raport cu ce a fost până acum, ci trebuie să vedem şi spre ce mergem. România, din punctul de vedere al unui pericol militar, ca stat membru al NATO nu are de ce să-şi facă temeri individuale; reaminit că domnul preşedinte Obama a garantat acel aspect privind scutul, dar şi obligaţia ca un stat membru NATO, aflat într-un coflict, să fie susţinut de celelalte state membre, iar lansarea scutului nu face decât să ne întărească poziţionatea în sistemul de garanţii americane. Eu vă garantez că indiferent cât ar costa acest proiect, nu este vorba despre o sumă care ar depăşi capacităţile României. Cheltuielile care se fac în astfel de investiţii militare niciodată nu se plătesc de azi, de ieri. Ele se achită într-o proiecţie de timp, totul se rezolvă prin intermediul garanţiilor. Cele mai multe contracte cu carecter militar se fac pe o perioadă de la 5 la 10 ani, chiar şi 20 de ani. Nu vom plăti acum această participare, după cum nu vom plăti acum nici achiziţionarea acelor avioane F 16, adică din bugetul pe anul acesta. Ele vor fi înscrise în următoarele bugete, în care vor fi prevăzuţi bani pentru astfel de chestiuni. Dar, este foarte important ca noi să continuăm şi să ne împlinim îndatoririle pe care ni le-am asumat în materie de participare militară, ca membru al NATO. Dacă nu facem aşa ceva…atunci va trebui să ne asumăm şi consecinţele. Pentru că, nimeni nu vrea să te apere, nimeni nu doreşte să-şi sacrifice copiii pentru a-l apăra pe altul care nu are aceiaşi reacţie şi susţinere ca a sa; şi care nu îi este alături într-o provocare sau într-o ameninţare. De ce oare niciodată, noi sau aceştia care vorbesc de ostaşii români morţi în Irak sau Afganistan, de ce oare nu se întreabă de ce au murit atâtea mii de americani, atâtea mii de englezi, olandezi! Ăia au murit de proşti?! Sau este vorba de nişte politici cu responsabilităţi mondiale şi de nişte asocieri la aceste politici în care fiecare trebuie să contribuim în măsura posibilităţilor noastre?! În NATO, spre deosebiere de Tratatul de la Varşovia – care a venit pe fondul extensiei trupelor de ocupaţie sovitice în statele estice-, este cu totul altceva. Aici e vorba de o asociere pe care noi ne-am dorit-o. Noi ne-am zbătut, ne-am dorit ca să intrăm în ele? Or, acum ce vrem? Să nu investim nimic şi să mai şi câştigăm?
(Va urma)
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează