Ura şi la mare!
...de Ionuţ Crivăţ
Anul acesta, parcă mai mult ca niciodată, românii au redescoperit litoralul românsc, tot mai puţini preferând să-şi petreacă concediul în Bulgaria, Turcia sau Grecia.E scump, mocher! Şi mai e şi altceva. Schimbat, mai primitor, mai curat –pe alocuri- şi la concurenţă cu cele de la Mediterana şi Egee, litoralul autohton chiar merită vizitat. Alegerea a fost determinată în principal de criza economică şi financiară prin care trecem de ceva vreme şi care parcă nu se mai termină. Dar nu numai asta. S-au remarcat schimbări în bine pe litoralul românesc, managerii din turism se profesionalizează, au învăţat ce înseamnă un serviciu de calitate. De asemenea, recesiunea i-a obligat să reducă preţurile, au venit cu multe oferte promoţionale, serviciile hoteliere sunt mai bune, mai de calitate, au apărut chiar noi investiţii.
Turist de week-end
E clar că românului nu i-a mai dat mâna să petreacă zile în şir la mare şi la munte. Nu mai e pe vremea BD-ului. Buget de austeritate, reducerea cheltuielilor, mai multă cumpătare, aşa a apărut turismul de week-end. Jurnalele televiziunilor abundă de ştiri de acest fel, s-a ajuns chiar să se bată şi recorduri pe litoral în materie de număr de turişti veniţi la malul mării pentru un sfârşit de săptămână. O problemă rămâne însă traficul rutier, cozi interminabile pe tronsonul Cernavodă- Constanţa, nervi,claxoane şi înjurături. Mereu se lucrează, mereu se merge bară-n bară. La fel este şi criza locurilor de parcare de pe litoral, problemă de care ar trebui să se ocupe edilii staţiunilor. Pe de altă parte, nu putem, totuşi, să nu remarcăm curăţenia, tot mai des invocată, mai precis lipsa ei. Dar asta ţine mai mult şi de buna creştere a unor turişti care aruncă gunoiul pe unde le vine mai la-ndemână. Adică peste tot şi mai puţin acolo unde trebuie. O parte din vină le revine şi edililor şi felului cum ei se implică în curaţarea plajelor, a falezelor şi mării. Nu de puţine ori ai şansa nefericită să înoţi alături de peturi din plastic, ambalaje, cutii de bere, coji de seminţe. Dacă temperatura n-a ucis îndeajus peşti, cu siguranţă au făcut-o deşeurile care plutesc în mare. Un anunţ important pentru astfel de turişti: coşurile de gunoi nu sunt pe roţi, nu vin ele la tine…tu trebuie să te duci la ele.
La fel de insuficient pe litoralul românesc este şi divertismentul de calitate. Aşa ceva se întâlneşte mai rar sau spre deloc. Sunt preferaţi profesioniştilor autentici fel şi şi fel de cabotini fără talent şi fără pregătire. Au cam dispărut artiştii de aur care făceau sălile pline în teatrele de vară. Au dispărut până şi celebri “gornişti” care –pe lângă anunţul : “colorata, mâine-i gata sau faceţi pozele la soare cu maimuţa de la mare!”- anunţau în portavoce spectacolele de seară.
Phoenicia Holiday Resort, garanţia unei vacanţe reuşite
Totuşi situaţia nu este generalizată, mai sunt locuri unde bunul gust, profesionismul şi respectul pentru turist este la el acasă. Cea mai spectaculoasă locaţie, noua perlă a litoralului românesc, este de departe complexul Phoenicia Holiday Resort situat în Mamaia Nord, la 150 de metri de plajă. Este cea mai complexă investiţie de pe întreg litoralul Mării Negre şi care s-a bucurat încă de la deschidere de un imens succes. De menţionat faptul că, doar de la o săptămână de la deschidere , numarul de cereri de cazare a fost foarte mare - complexul fiind ocupat în proporţie de 100% . Zilnic în complex sunt peste 800 de persoane. Şi vă garantăm noi că nu se plictisesc. Inedit este faptul că, pentru a îmbunătăţi permanent serviciile şi pentru a demonstra preocuparea echipei faţă de nevoile clienţilor, personalul Phoenicia face de 3 ori pe săptămână sondaje cu clienţii vis a vis de toate serviciile oferite în complex. De la dschiderea complexului şi până acum din cei peste 500 de turişti întrebaţi, 90% s-au declarat mulţumiţi şi au acordat nota 10 complexului Phoenicia Holiday Resort. Şi nu numai atât. Phoenicia Holiday Resort oferă turiştilor care şi-au petrecut sejurul aici un discount de 10% la sejurul din vara următoare, discount valabil atât pentru ei cât şi pentru o altă familie care vrea să-i însoţească. Acolo, parcă nu eşti în România ci undeva prin interioarele occidentale pe care până acum nu le-am văzut decât în filme. Şi ne tot întrebam când vom avea şi noi parte de aşa ceva. Au trebuit să treacă 20 de ani. Jos pălăria pentru cei care ne-au demostrat că se poate.
Divertismentul de calitate este la el acasă
Amintem mai devreme că divertismentul de calitate e pe cale de dispariţie, dar mai spuneam că există şi excepţii de la regulă. Dăm ca exemplu tot Phoenicia Holiday Resort, nu pentru că n-ar mai exista altul, dar el este, totuşi, cel mai bun. Pentru a oferi o vacanţă cât mai plăcută turiştilor şi un program cât mai diversificat, echipa Phoenicia pregăteşte zilnic o mulţime de activităţi de divertisment şi concursuri cu premii pentru toate categoriile de vârstă. Cei mici au parte zi de zi de jocuri la piscină, program de divertisment la locul de joacă şi painting. Tot programul pentru copii este conceput şi realizat de animatori profesionişti care joacă rolul unor personaje celebre din desene animate. Nici părinţii nu sunt lăsaţi de-o parte. Pentru ei se organizează zilnic concursuri de table, meciuri de fotbal şi volei la piscina cu echipa clienţilor şi echipa personalului Phoenicia. Mai mult decât atât, seară de seară, începând cu ora 21.00, la restaurantul Kasttane din incinta complexului începe programul artistic diversificat pentru toate vârstele: concursuri de dans, de ghicitori, concurs de poezii şi o mulţime de jocuri antrenante pentru copii. Programul continuă cu spectacol din care nu lipsesc recitalurile de muzică pop/dauce/ populară, dansuri orientale, stand up comedy, numere de fachir/ jonglerie, etc. O pleiadă de artişti îi încântă pe turişti care au ales brandul Phoenicia: Maria Dragomiroiu, Ileana Ciuculete, Maria Cîrneci, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Tavi Colen, Radu Ile, Doru Octavian Dumitru, Andrei Păunescu, Jamal, Trupa de dans Rebel. Avem, aşadar, toate ingredientele unui divertisment de calitate, mai rar pe litoral. Vedetele au fost nu numai pe scenă ci şi posura de turişti dând încă o dată – dacă mai era nevoie- nota de profesionalism acestui complex. Astfel, Phoenicia Holiday Resort este un complex al VIP-urile, foarte multe vedete şi-au petrecut vacanţa aici: Sanda Ladoşi, Adrian Enache, Anca Ţurcaşiu, Călin Goia, Mihai Morar, Dan Bitman, Axinte (de la Vacanţa Mare), Roxana Marcu etc, sunt doar câteva nume cu greutate.
Septembrie, toamna cea mai lungă de pe malul mării
După canicula din lunile iulie şi august, septembrie vine cu temperaturi rezonabile dar şi cu preţuri atractive. Faptul că am tot fost ameninţaţi cu exploziile solare, cu radiaţii şi caniculă are şi o parte bună. În septembrie se va prelungi mai mult ca niciodată sezonul estival. Aşa că îi invităm pe toţi cei care au lipsit motivat de la mare să nu mai stea pe gânduri şi să vină pe litoral, de ce nu chiar la complexul Phoenicia. Pentru luna septembrie oferta este de mai mult decât generoasă: 199 euro/ persoană în garnoieră cu mic dejun şi prânz inclus pentru un sejur de 7 nopţi. Copii sub 10 ani – gratuit! Şi pentru a-i surprinde plăcut pe clienţi, echipa Phoenicia le pregateşte în fiecare seară o mică surpriză, adică le oferă aleatoriu mai multor cupluri tinere sau familiilor cu copii, flori şi sticle de sampanie din partea casei, un voucher pentru un weekend romantic la Phoenicia Grand Hotel din Bucureşti, sau un card de membru Phoenicia Club unde benficiază de discount-uri în tot lanţul hotelier Phoenicia. În caz că rămâneţi pe dinafară, tot în Mamaia mai există Perla şi Majesticul. Muzică, dănţuială şi voie bună, plus tort în fiecare seară pentru cei care au tras la Majestic. Aşa că nu mai staţi pe gânduri, faceţi rezervări din timp, bagajele şi...ura şi la gară!




Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează