NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl

Mistere

Piramidele ascunse

...de Mădălina Firănescu

Piramidele ascunse
« Imaginea 1 din 1 »

Construcţii fabuloase, ridicate în vremuri despre care credem că nu dispuneau de tehnologia necesară unor asemenea megastructuri, piramidele, fie ele egiptene, mayaşe, aztece sau ale altei civilizaţii străvechi, continuă să fascineze omenirea. Ele se lasă descoperite pas cu pas, scoţând mereu la iveală alt şi alt element surprinzător, de la complicatele calcule ce au stat la baza ridicării lor la tainele configuraţiei interioare.
* 17 megaconstrucţii depistate de satelit sub pământ
Cea mai recentă descoperire legată de piramide aparţine echipei arheologului american Sarah Parcak. Cu ajutorul datelor şi imaginilor transmise de un satelit al NASA de la 700 km altitudine, cercetătorii au detectat 17 piramide şi circa 3000 de morminte şi de aşezăminte vechi subterane necunoscute până acum, în Egipt. Excavaţiile au confirmat deja prezenţa a numeroase din aceste vestigii, printre care două piramide, potrivit informaţiilor transmise de postul de televiziune britanic BBC, care finanţează săpăturile."Nu îmi venea să cred că astfel am putut să descoperim atât de multe situri în tot Egiptul", a spus Parcak, profesor la Universitatea Alabama din Birmingham, pionier al "arheologiei spaţiului", o disciplină emergentă."Descoperirea unei piramide este visul tuturor arheologilor", a adăugat Sarah Parcak. Timp de un an, ea a studiat imaginile transmise de un satelit al NASA care a făcut fotografii de înaltă definiţie şi în infraroşu ale necropolei din Saqqara şi Tanis, un important sit arheologic din nord-estul Egiptului. Caracteristicile tehnice ale acestor camere video permit distingerea obiectelor cu un diametru de cel puţin un metru aflate la sol. Prin imagistica în infraroşu se pot identifica diferitele materiale îngropate, ceea ce permite reperarea structurilor îngropate, precum temple ori case vechi din cărămizi din argilă, un material de o densitate mai mare decât solul din jurul acestor clădiri. Potrivit arheologilor, în regiunea respectivă ar putea exista şi alte antichităţi, nescoase încă la lumină."Siturile descoperite sunt doar cele aflate la suprafaţă. Mai sunt alte mii de aşezăminte pe care Nilul le-a acoperit de-a lungul timpului. Acesta este numai începutul acestor descoperiri", a afirmat şefa echipei de arheologi. Părerea sa este susţinută şi de autorităţi, care vor să se folosească de noua tehnologie pe viitor, pentru a proteja vestigiile trecutului din această ţară.
* Egiptenii alegeau locul după poziţia stelelor
Poate la fel de spectaculoasă precum comoara detectată în nord-estul Egiptului este şi concluzia la care a ajuns Giulio Magli, profesor de arheoastronomie în cadrul Universităţii Politehnice din Milano. În opinia sa, citată de Discovery News, cele mai multe dintre piramidele din platoul Giza sunt construite conform unui plan minuţios, iar aşezarea lor urmează o serie strictă de linii invizibile.„Este clar că poziţionarea piramidelor din Giza a fost atent aleasă înainte de începerea construcţiilor, cu scopul de a satisface un număr de criterii care includ linii dinastice, religie şi astronomie”, a declarat Magli. Studiul savantului italian a avut în vedere nu doar cele trei mari piramide din Giza, ci absolut toate piramidele construite în timpul celor de a IV-a şi a V-a dinastii egiptene (2630 i.Hr – 2323 i.Hr). Punctul de pornire l-a constituit celebra diagonală care uneşte colţurile celor trei mari piramide şi care se îndreaptă spre Heliopolis, Oraşul Soarelui, unul dintre cele mai importante centre religioase ale vremii. Italianul a stabilit că diagonalele piramidelor din Giza, Abu Rawash şi Abu Sir sunt aliniate perfect şi fiecare dintre ele pare să indice o stea, Centaurus, Sirius respectiv Canopus. Toate cele trei stele sunt vizibile chiar deasupra piramidelor atunci când sunt privite din Heliopolis.”Studiul colegului nostru este unul extrem de interesant. Nu sunt convins că observaţiile celeste au jucat un rol atât de mare, dar Giulio Magli cu siguranţă are un punct de vedere pertinent”, a concluzionat David Jeffreys, expert în egiptologie la Universitatea din Londra.
* Camere secrete în Marea Piramidă din Giza
Tot în căutarea unor explicaţii legate de modul în care au fost ridicate piramidele egiptene, ca şi de alegerea locului de amplasare, cercetătorii din echipa lui Rob Richardson de la Universitatea din Leeds au pus la punct un robot capabil să pătrundă în ungherele cele mai ascunse ale monumentalelor construcţii. Echipat cu o cameră video flexibilă, care poate filma şi după colţ, robotul a surprins, luna trecută, în Marea Piramidă din Giza, imagini ale unor hieroglife mici scrise cu vopsea roşie pe podeaua unei camere secrete, relatează The Daily Mail. Egiptologii sunt de părere că descifrarea simbolurilor ar putea ajuta la înţelegerea motivelor pentru care egiptenii construiau tuneluri, uşi şi camerele secrete în interiorul piramidelor. De pildă Marea Piramidă din Giza, ultima dintre cele şapte minuni ale lumii antice încă în picioare, adăposteşte mai mult ca sigur asemenea încăperi ascunse, ţinând cont că din camera mortuară a reginei pornesc două tuneluri care se opresc în două porţi de piatră, una orientată spre nord, alta către sud. Experţii susţin că e imposibil ca pricepuţii arhitecţi antici să fi prevăzut nişte culoare care duc...spre nicăieri. Robotul a reuşit să treacă de primul bloc din piatră care blochează camera secretă din partea de sud, iar pe al doilea a înregistrat hieroglifele în cauză. Cu ajutorul aparaturii s-au făcut şi în trecut descoperiri importante privitoare la structurile tip labirint ale piramidelor. În 1993, un robot a dat peste o uşiţă care avea cuie din metal. A fost pentru prima dată când s-au găsit obiecte din metal într-o piramidă. În 2002, un altul a filmat interiorul unei camere secrete după ce a reuşit să găurească piatra de la intrare. Uşa găsită acum de robot pare să fie intrarea către o încăpere importantă, deoarece este netedă şi pare prea bine lustruită pentru a fi doar de decor. Ministrul antichităţilor din Egipt, Zahi Hawass, a declarat că astfel de tuneluri şi uşi nu au fost descoperite la nicio altă piramidă.
* Aztecii cunoşteau planete descoperite după mii de ani
Dar nu numai în Egipt se fac descoperiri uluitoare legate de piramide. În luna aprilie a acestui an, scienceray.com nota că arheologii mexicani au descoperit un tunel secret, vechi de aproximativ 2.000 de ani, lângă Templul lui Quetzalcoatl (Piramida Soarelui) din oraşul antic Teotihuacan. Ploile torenţiale căzute aici în 2003 au răscolit pământul, lăsând în urma lor o adâncitură largă. Şase ani mai târziu, o echipă de cercetători a început să sape în locul respectiv, dând peste misteriosul tunel. Primele excavaţii au arătat că acesta dă în trei camere uriaşe, care adăpostesc cel mai probabil rămăşiţele unor căpetenii aztece. Au fost scoase din adâncuri, cu acest prilej, numeroase fragmente de jad, ceramică şi oase. În noiembrie 2010, robotul Tlaloque (Tlaloc fiind zeul ploilor, al cărui nume înseamnă "Cel care face lucrurile să înmugurească" şi a cărui statuie se afla la Teotihuacan) explorase deja 32 m din cei circa 120 metri cât se crede că ar avea tunelul. Potrivit estimărilor arheologilor, acesta a fost astupat, în perioada anilor 200-300 d.H., chiar de către constructori, probabil pentru a conserva şi proteja osemintele conducătorilor înmormântaţi aici."Ştim deja că Teotihuacan a fost construit ca o replică a modului în care aztecii vedeau Cosmosul. De aceea, credem că tunelul reprezintă felul în care ei vedeau lumea subpământeană", a declarat arheologul Sergio Gomez. Uimitor, sau poate nu, este faptul că, la fel ca în cazul vechilor egipteni, şi constructorii piramidelor şi monumentelor din “Oraşul zeilor”, Teotihuacan, au respectat un model astral, reproducând sistemul nostru solar, deşi planetele mai îndepărtate de Pământ, precum Uranus, Neptun şi Pluton, aveau să fie descoperite abia în sec.18, 19 şi 20! Cum de au izbutit aceşti meşteri ai antichităţii să fixeze linia mediană a Templului lui Quetzalcoatl ca să corespundă întocmai Soarelui sau să amplaseze alte piramide în jurul citadelei, reprezentând orbitele planetelor Mercur, Venus, Terra şi Marte? Iată întrebări la care civilizaţia modernă caută încă răspuns.

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor:


Inregistrare domenii