NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl
Modă

Să vedem totul în roz...fuchsia!

...de Magda Comişel

Să vedem totul în roz...fuchsia!
« Imaginea 1 din 1 »

Când criza economică mondială duce oamenii în pragul depresiei, moda vine cu propriul antidot: veşmintele roz. Şi nu orice fel de roz, ci unul aprins, pasional, neavând nimic din inocenţa hăinuţelor de copiliţe şi nici din pastelurile vârstei a treia. Nu, culoarea momentului este ciclam (cunoscut şi ca fuchsia sau magenta), o alegere dificilă pentru multe dintre noi. Asta pentru că, să recunoaştem, o asemenea nuanţă necesită ceva curaj pentru a fi abordată. Iar dacă nu te numeşti Paris Hilton, s-ar putea să-ţi lipsească doza de încredere indispensabilă. Pasionatele de rozuri de tot felul au însă motive să jubileze. Preferatele lor cromatice s-au insinuat şi-n colecţiile pentru sezonul rece – vezi Elena Miro sau Alexander Terekhov- dar promit să domine şi garderoba estivală, după cum au arătat-o deja colecţiile semnate Ungaro, Narciso Rodriguez, Emporio Armani ş.a. Şi nu vorbim aici de mici pete de culoare, de un accesoriu ori accent stilistic secundar, ci de veşminte ori ţinute întregi fuchsia! Deja mantourile rozalii fac furori în rândul urmaşelor Evei, dar când vor veni peste noi fustele, bluzele, pantalonii, rochiile, atunci să te ţii!

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor: