Fiat remaniere!
...de Magda Comişel
"Pe 1 septembrie voi avea o analiză cu Guvernul. Şi am promis-o partidului de guvernământ, aşa că o voi face, pentru că, până la urmă, un Guvern stă dacă este susţinut de parlamentari", spunea preşedintele Băsescu la începutul lunii august. Ei bine, analiza a avut loc, iar la capătul ei, s-a decis modificarea componenţei Cabinetului Boc 4. Mai exact, după ce premierul le-a prezentat parlamentarilor PDL o analiză a situaţiei economice a ţării, iar senatorii şi deputaţii au completat chestionare privind activitatea miniştrilor, cei prezenţi au votat, în majoritate, pentru remanierea actualului Guvern. Surse din PDL au declarat că deputaţii Sever Voinescu, Sulfina Barbu Cezar Preda şi şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, au cerut ca întregul Cabinet să-şi depună mandatul şi să se formeze un alt Executiv. Au existat şi propuneri legate de verificarea majorităţii parlamentare, unii dintre PDL-işti apreciind că acest lucru s-ar putea face dacă Guvernul ar veni în Parlament pentru o asumare a răspunderii într-un domeniu. Era dată ca aproape sigură remanierea ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, pentru locul său pregătindu-se Valeriu Tabără şi Valeriu Steriu (UNPR), foarte probabilă fiind şi înlocuirea lui Mihai Şeitan de la Ministerul Muncii, eventual cu Marian Sârbu (UNPR). Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, putea fi sacrificat pentru imaginea partidului, pentru a da satisfacţie presei şi totodată o lovitură grea tripletei Blaga-Videanu-Berceanu, cel din urmă admiţând că se aşteaptă se i se reproşeze de “tot” către aleşii PDL. Se vehicula şi îndepărtarea lui Adriean Videanu din Executiv, din cauza imaginii mizerabile pe care acesta şi-a creat-o în ochii publicului, propunându-i-se o retragere onorabilă la partid, ca şef “de facto” al PDL, întrucât Emil Boc s-ar ocupa mai mult de Guvern. De asemenea, cei mai mulţi dintre parlamentarii democrat-liberali doreau şi schimbarea ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care beneficia însă de susţinerea Cotroceniului, ca şi înlocuirea lui Gabriel Sandu din fruntea Ministerului Comunicaţiilor, unde, după cum spunea George Scripcaru, s-a ocupat de “măgării”. În ce-i priveşte pe miniştrii udemerişti, cu destule rateuri şi contestări la activ, vicepremierul Marko Bela a declarat că aceştia “s-au dovedit performanţi”, deci rămân pe poziţii. Marko a arătat că e normal ca premierul Emil Boc să informeze partenerii din UDMR cu privire strict la remanierea miniştrilor PDL.



Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează