Puterea din România, pârâtă la Bruxelles
...de Magda Comişel
La solicitarea USL, şi cu contribuţia grupului socialiştilor şi democraţilor europeni şi a grupului liberal, într-o sală a Parlamentului European – şi nu în plen!- a avut loc o audiere publică despre situaţia politică din România şi despre protestele de stradă. Dezbaterea – a spus Victor Ponta- şi-a dorit purtarea mai departe a vocii protestatarilor români, pesedistul acuzând abuzul de asumări de răspundere din partea Guvernului şi lipsa de dialog cu Opoziţia. În viziunea USL, lucrurile sunt clare: România se scaldă într-o baie de corupţie şi clientelism, iar revendicările din stradă nu vizează măsurile de austeritate, ci acţiunile opace şi îndoielnice ale Guvernului. În replică, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a spus că Guvernul a fost nevoit să-şi asume răspunderea din cauza lipsei de dialog de care se face vinovată tocmai Opoziţia.
Eurodeputatul PDL Traian Radu Ungureanu a deplâns faptul că reprezentanţii PDL prezenţi "au fost bătuţi măr" la numărul de intervenţii, dezbaterea devenind "un bairam propagandistic", în cadrul căruia atât Guvernul, cât şi preşedintele au fost descrişi rând pe rând ca “regim dictatorial, regim autoritar, regim al întunericului, urmaşi ai lui Mussolini". Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, l-a întrebat pe Ponta dacă este adevărat că intenţionează, în cazul în care va ajunge la guvernare, să desfiinţeze ANI, instituţie lăudată în rapoartele CE, afirmând că tocmai faptul că unii reprezentanţi ai puterii sunt anchetaţi dovedeşte că Justiţia este liberă.



Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează