Ioan Talpeş, “în umbra marelui Hidalgo”
...de Ionuţ Crivăţ
Fie recesiunea cât de rea, românul tot mai deschide o carte şi o mai şi cumpără pe de-asupra. Cea de-a patra ediţie a Salonului de Carte din Bucureşti - Bookfest 2009, eveniment care s-a desfăşurat la Romexpo, a reuşit să adune aproximativ 40.000 de oameni, ceva mai puţini decât anul trecut, dar cu mult peste aşteptările editorilor, ţinându-se cont de contextul economic actual. La standul Editurii Vivaldi ( sala Agora) a avut loc, probabil, cea mai de senzaţie lansare. Atât prin prisma autorilor cât şi a cărţii – document. Este vorba de rememorările Generalului dr. Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, personalitate remarcabilă prin cultura şi cunoştinţele enciclopedice, rememorări consemnate de jurnalistul Horia Alexandrescu. Un tandem reuşit care a ridicat o minge la fileul opiniei publice, dar şi analiştilor ...
Volumul "În umbra marelui Hidalgo", căci aşa se numeşte cartea, punctează câteva momente cheie din perioada comunismului, despre care autorul Ioan Talpeş afirmă, în loc de prefaţă, că "a marcat existenţa multor români". Profesorul Ioan Talpeş s-a hotărât să vorbească… şi are multe de spus lui Horia Alexandrescu şi, prin intermediul domniei sale, românilor sătui de atâta intoxicare. Cu documentele pe masă şi cu promisiunea viitoarelor volume! Primul a fost, cu siguranţă, un succes imens.
O lansare de senzaţie la Bookfest
Mai rar vezi la un târg de carte atâta asistenţă, aşa cum a fost la standul Editurii Vivaldi. Chiar foarte rar şi doar la deschiderile oficiale. Un public numeros format din personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti, distinşi istorici şi academicieni…şi o lungă sesiune de autografe şi felicitări care au durat câteva ore bune, în sala Agora din faţa standului Editurii Vivaldi. În numai două ore s-au vândut peste 400 de exemplare şi s-au dat tot atâtea autografe, nemaipunând la socoteală vânzările din zile precedente! Oricum a fost ceva neaşteptat. O coadă imensă se formase atât înainte cât şi după prezentarea oficială a cărţii. Lansarea a fost onorata chiar de prezenţa Prinţului Paul de România şi a prinţesei Lia, de scriitorul şi academicianul Augustin Buzura, scriitoarea Geta Dimisianu, Minodora Ilie - preşedinta Fundaţiei Internaţionale Omenia, Victor Opaschi, fostul consilier al preşedintelui Ion Iliescu, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, celebrul artist plastic Ioan Nemţoi, un grup de reputaţi istorici precum prof. Mioara Georgescu, Mihai Retegan, Mihai Ionescu, Mircea Dogaru, foşti diplomaţi şi multe alte personalităţii. Amfitrionii au fost, bineînţeles, “cei doi capi ai răutăţilor” generalul dr. Ioan Talpeş şi jurnalistul Horia Alexandrescu, avându-l alături pe profesorul, istoricul şi academicianul Dinu Giurescu. Momentul 1978, când preşedintele SUA, Jimmy Carter îi propunea lui Ceauşescu alinierea economiei României în rândul ţărilor capitaliste şi defectarea lui Pacepa, “fostul şef al umbrelor“, - Ioan Talpeş fiind singurul om din România care ştie cum a fugit cel din cauza căruia multe vieţii omeneşti şi un întreg sistem a fost distrus -, sunt doar câteva dezvăluri, pe lângă multe altele, pentru care cartea a făcut senzaţie la Bookfest. Un amănunt picant despre cel care a adus atât de mult rău ţării care l-a mai făcut şi …general reabilitat. În 26 iulie 1978, Pacepa fugit în vest (aflat pe statul de plată al ruşilor), anunţa poliţia germană că vrea să se predea, dar între timp aştepta răspuns la …un pişoar din Koln. Nici n-ar fi existat un loc mai potrivit pentru el ...
Dinu Giurescu: “Cartea ne dezvăluie lucruri pe care, din documentele obişnuite, nu le aflăm”
Primul care a luat cuvântul, prezentând în mare valoroasa lucrare, a fost academicianul Dinu Giurescu. Declarâdu-se sceptic la început, în legătură cu ce s-ar mai putea zice despre ceea ce s-a întâmplat cu mult înainte de momentul 1989, distinsul academician a revenit şi a spus că volumul “În umbra marelui Hidalgo” are un carecater special şi anume: “Autorul a intitulat lucrarea, Rememorări. E de fapt un dialog între autor, pe de o parte şi, cunoscutul analist politic, om de presă şi de televiziune, Horia Alexandrescu, cu care mă cunosc de la Revoluţie încoace. Rememorări, pentru că autorul a trăit o sumă de evenimente direct ca participant sau ca observator, şi ca atare el caută să şi le amintească. Dialogul este foarte interesant; pe de o parte Horia Alexandrescu îi pune întrebările, după aceea autorul începe să vorbească, Horia Alexandrescu îndreaptă din nou reflectorul asupra firului principal; ştiţi că istoricii sau cercetătorii vorbesc cam mult şi atunci domnul Alexandrescu îl aduce,din nou, la subiectul principal. În povestire, îi pune şi o serie de mici întrebări care îl incită să meargă mai adânc în amintirile sale şi, cu acest procedeu, ne atrenează şi pe noi. Mărturisesc că, atunci când colegul Ioan Talpeş mi-a spus <vedeţi că o să vă intereseze>, i-am răspuns că <da, sigur... o să mă intereseze…>, dar mai apoi, răsfoind cartea, şi începând s-o citesc am constatat , într-adevăr că da, te atrage. Cartea practică tehnica clar-obscurului, adică îţi spune, te introduce într-un eveniment şi după aceea îţi dă posibilitatea să intri tu în atmosferă, să bănuieşti, să gândeşti, să-i ceri autorului să mai facă o completare”. Spre exemplu, aminteşte profesorul Giurescu, Capitolul II : Sfârşitul începutului şi începutul sfârşitului se opreşte pe un singur an, 1978 şi citind întregul capitol mi-am rememorat şi eu o sumă de evenimente. Preşedintele RSR, Nicolae Ceauşescu este primit de extraordinar de bine de către Jimmy Carter. Însă, în cadrul primirii oficiale, care a avut loc pe peluza Casei Albe, fanfara americană nu era chiar la zi cu schimbările politice din România, aşa că în loc de imnul de Stat -Trei culori - a cântat Trăiască Regele. “Dincolo de acest aspect şi aici începe provocarea pe care ne-o oferă autorul, cei doi şefi de stat au avut o întrevedere între patru ochi; şi acolo i s-a propus preşedintelui Ceauşescu să insereze economia României în circuitul economie capitaliste. Stirea, şi o spune Horia Alexandrescu, este senzaţională. Vă daţi seama ce ar fi fost dacă în 1978 ar fi început inserarea economiei româneşti, adică listarea la bursă. Au propus şi suportul financiar- 170 de miliarde de dolari. Şi atunci, vine tovarăşa de viaţă a lui Ceauşescu şi spune: <Auzi Nicule, atât valorăm noi!?! Ăştia sunt capitalişti, vor să ne cumpere!>”, a mai adăugat distinsul istoric.
Profesorul Giurescu speră că volumul II va veni şi cu alte dovezi. În altă ordine de idei, cartea ne mai oferă şi atmosfera tensionată care a domnit în Bucureşti, în momentul în care Pacepa a rămas în vest, “a uitat să se mai întoarcă”, profesorul Giurescu amintind un episod din carte, în care autorul primise o bursă de şase lui în State, dar în urma dezertării fostului şef al “umbrelor” ...totul s-a destrămat. “Nu vezi că tot spionajul a sărit în aer şi tu vrei să te duci în America!...”
Şi tot legat de Pacepa, academicianul Dinu Giurescu a amintit că, la Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţii, a apărut o carte document în legătură cu „rezidenţa” lui Mihai Pacepa în Occident. În încheierea cuvântului său, profesorul Giurescu a ţinut să puncteză, încă odată, că primul volum “În umbra marelui Hidalgo” este o carte care te atrage şi care merită să fie citită, care “ne dezvăluie lucruri pe care noi istoricii, din documentele obişnuite nu le aflăm; Îi mulţumesc lui Horia Alexandrescu că a ştiut să scoată cu atâta iscusinţă de la autor astfel de informaţii preţioase. Ne aşezăm în umbra marelui Hidalgo şi vedem ce o să mai fie!” a conchis istoricul Giurescu.
Horia Alexandrescu despre cum s-a scris “În umbra marelui Hidalgo”
Cum s-a scris această carte, care au fost detaliile “tehnice” şi cum “l-a tras de limbă” pe Ioan Talpeş… ne poveşteşte Horia Alexandrescu. “Are dreptate domnul profesor Giurescu, am tras mult de domnul Talpeş şi, domnul Talpeş nu vrea să vorbească. A fost ani de zile un om tăcut, toată lumea se întreba de ce nu vrea să spună nimic, de ce tace. Ei bine, nu mai tace şi vă garantez că are multe lucruri de spus. Eu am fost copleşit de câtă informaţie deţine, e o enciclopedie. Şi, apropo de ce spunea domnul academician Giurescu; noi plecam pe o idee, începea să deschidă paranteze, dar la capătul liniei când eu pierdeam şirul, domnia sa se întorcea exact în punctul de plecare, are o memorie senzaţională, fabuloasă”. Pentru că aşa au stat lucrurile în 1978, mai adaugă Horia Alexandrescu, există o confirmare cu greutate; este vorba de Zbigniew Brzezinski consilier la Casa Albă şi care, împreună cu David Rockefeller a înfiinţat Trilaterala: Statele Unite, Europa, Japonia în 1975, a fost consilierul preşedintelui Jimmy Carter şi este mentorul grupului Bilderberg. “Ar fi fost senzaţional ca România să spargă blocul estic şi să devină prima ţară cu economia pe burtă, având şi o garanţie de 170 de miliarde de dolari. Domnul Ioan Talpeş nu a spus nici 10% din cât ştie; mie mi-a spus cam 15%, dar va spune totul şi în volumele 2, 3 şi 4, cred eu că reuşim să acoperim în 4 volume”. Horia Alexandrescu a trecut în revistă, selectiv, câteva din dezvăluirile senzaţionale ale generalului dr. Ioan Talpeş, cu precizarea că autorul este singurul om din România care ştie cum a fugit Mihai Pacepa şi descrie acest lucru în carte, iar documentele de la CNSAS confirmă aceste aspecte. “În monentul în care Pacepa a fost reabilitat, domnul Talpeş, general cu trei stele care, în momentul respectiv avea decretul semnat pentru patru stele, a zis că, dacă Pacepa este general român, eu nu mai sunt general al Armatei Române. Aşa a spus şi a făcut, s-a ţinut de cuvânt. El este doctorul în istorie Ioan Talpeş şi îi mulţumesc pentru încrederea pe care mi-a acordat-o”, a încheiat, în aplauzele asistenţei, Horia Alexandrescu.
Ioan Talpeş: “Nu am început noi după 1989”
A venit rândul şi celui care, “din umbra marelui Hidalgo”, a scos la lumină pentru memoria noastră colectivă, pentru istorici şi pentru opinia publică... lucrurile aşa cum au fost. Cu acurateţe, erudiţie, punctual, fin observator, profesorul Ioan Talpeş ne oferă, în premieră, informaţii fără de care am trăi în continuare într-o formidabilă derută, bazată pe speculaţii şi pe judecăţile de valoare ale aşa zişilor analişti în ale datului cu părerea, părtinitori. Valoarea şi greutatea celor relatate de Ioan Talpeş şi consemnate de Horia Alexandrescu vine, în primul rând din calitatea de istoric pe care autorul o are. Doar se ştie, un istoric vede altfel lucrurile, rece şi obiectiv. O combinaţie mai mult decât reuşită între un istoric al clipei, un jurnalist redutabil care caută adevărul şi informaţia şi un alt istoric redutabil care le oferă. Fie şi măcar într-un procent de 15%. “Vă rog să mă credeţi că eu sunt cel care trebuie să adreseze mulţumiri şi nu pot să nu încep cu Horia Alexandrescu şi cu Editura Vivaldi, pentru că a observat ceva. Deşi scrisesem foarte mult până în 1989, după `89 mi-am interzis. Am spus că, dacă sunt în funcţii oficiale, dacă am răspundere oficială, atunci e şi normal că trebuie să taci cu atât mai mult cu cât viaţa are derapajele ei. Nu poţi, după ce ai scris o carte întregă, să nu te gândeşti: oare e bine să taci? Am undeva o expresie care m-a surprins şi pe mine prin forţa ei, am spus, la un moment dat, chiar în cuvântul de deschidere, pe care nu-l consider totuşi aşa, că <numai nebunii vor să vorbească atunci când falsificatorii reclamă adevăr>. Vă rog să mă credeţi că România, începând cu decembrie 1989, dar nu numai de atunci, a avut parte de foarte mulţi farsori şi are, în continuare, parte de foarte mulţi farsori. A căuta adevărul şi a clama adevărul, încă în decembrie 1989, în ianuarie 1990, în februarie, în mai şi 20 de ani la rând, înseamnă, cu adevărat, a forţa ascunderea adevărului. Pentru că, fiecare dintre noi ştie că, un adevăr nu poate fi stabilit atunci când există atâtea interese şi când, în acelaşi timp, victimele sunt în trecerea vieţii. Deci, m-am gândit...e bine să mă angajez şi eu într-o astfel de acţiune în care să vorbesc despre ce ştiu. Am considerat că este bine să amân”.
O provocare
Dar se pare că nu a fost aşa. “Anul acesta, Horia Alexandrescu a început să mă provoace. De fapt, am avut un dialog, la o emisiune a domniei sale, şi m-a întrebat de ce nu spun lucrurile astea, pentru că lumea nu le ştie. Dar de ce credeţi că asta este ştiut de cineva? Vedeţi dumneavoastră, lumea este interesată de ce s-a produs această explozie care n-a început cu 1989, ea a început înainte de 1989. Aş putea spune că ea a fost planificată special cam de prin 1978. Dar, ceea ce reprezintă această explozie este greu de perceput şi la ora actuală pe fondul unei comunicării, pe fondul unei perspective, pe fondul unei prospective. Noi rămânem mereu prizonierii zilei, prizonierii situaţiei de mâine, din România. Este o tragedie. Probabil, am căutat, în încercarea noastră de a trăi ziua, să ne fie imaginat că o putem trăi fără să înţelegem de unde vine ziua aceasta, fără să înţelegem ce şansă are această zi în devenitrea ei viitoare. Or, mie mi se pare că aici este marea noastră dezarticulare, marea noastră criză, pentru că nu ne înţelegem nici retrospectiva, nici perspectiva”.
„Ceauşescu ne-a condamnat la necunoaştere”
Generalul Ioan Talpeş se întreabă, cum se poate să continuăm cu aceleaşi elemente cu care am început înainte de 1989. “Şi...n-am început noi. Cred că vă veţi convinge, oarecum din carte, că nu a fost începutul nostru, pentru că, de fapt, dacă am fost până atunci ţinuţi într-o necunoaştere, şi dacă Nicolae Ceauşescu a fost vinovat pentru ceva, a fost pentru condamnarea la neştiinţă şi necunoaştere a românilor. La necunoaştere a ceea ce se petrece în lume, a propriilor lor interese , la necunoaşterea schimbărilor din lume. Ceauşescu n-a înţeles avertismentele, iar tragedia este că, în neînţelegerea lui a angajat un popor întreg. Aceasta este tragedia : când un astfel de personaj, prin neînţelegerea lui, condamnă un popor la neşansa acţiunii în conformitate cu interesele acelui popor”.
Cu documentele pe masă
Profesorul Talpeş mărturiseşte că, înainte de ` 89 -fiind şi istoric militar-, a participat la nişte evenimente incredibile de care a fost doar parţial în cunoştinşă de cauză şi în înţelegerea lor. „Cu timpul am înţeles despre ce este vorba şi, mai mult decât asta, am mai avut o şansă. Aceea de a privi ceea ce trăiam, din perspectiva documentului, a realităţii obsedante. Cred eu, pierdeam poate mult timp dacă nu aveam ajutorul unui prieten, un distins istoric şi analist care m-a informat asupra unor documente care îmi confirmau exeperienţele mele. Şi, în această carte veţi găsi, la toate aprecierile pe care le fac, şi documentele care le confirmă. În majoritatea lor sunt documente nepublicate în România, necunoscute la noi în ţară, dar care, la ora actuală au început să devină decor public. De ce? Aici mai există o chestiune peste care nu pot să trec. Când am văzut că trăim în continuare într-un blocaj informaţional, că acei care se dedică şi care spun că ei sunt analiştii dar nici prin gând nu vor să se apropie de acele documente de substanţă reală -şi care sunt acum la îndemâna tuturor cercetătorilor-, atunci mi-am dat seama că, poate sunt obligat să vorbesc eu”. Ioan Talpeş consideră că: “Eu şi generaţia mea avem multe datorii. Spun asta, pentru că nu se poate ca să nu ne exprimăm. Cei care au venit după noi, printre care sunt mulţi corecţi şi cinstiţi, au perceput o altă lume. Ceea ce am încercat să scriu aici, sunt întrebările pe care mi le pun mie şi care cred că vi le puneţi şi dumneavoastră” şi-a încheiat autorul Ioan Talpeş cuvântul de prezentare, asigurându-ne, totodată, că nu se va opri aici pentru că... “Ţin să vă asigur că am ce spunde...!” Vom afla, aşadar, faptele şi lucrurile aşa cum au fost.
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează