Colonelul general
...de Ion Cristoiu
Vagonul restaurant se clatină mai ceva ca o barcă în furtună.
Farfuriile rămîn, totuşi, la locurile lor.
Înainte de a turna ciorba, ospătarul le-a prins în şuruburile aduse de acasă.
Pînă atunci însă, clientul trebuie să stea la pîndă, gata să prindă farfuria din faţă cînd aceasta ar da să zboare pe podele.
Lucrurile se complică şi mai tare după ce i se toarnă ciorba.
La cîte o zgîlţîitură mai zdravănă, ciorba se aruncă peste marginile farfuriei.
Ca să nu se opărească, clientul trebuie să sară la timp de la locul lui.
Uşa vagonului se dă de perete.
Pătrunde înăuntru, ca şi cum ar fi la el acasă, un bătrîn înalt, uscăţiv, cu tîmplele albite.
Păşeşte falnic pe culoarele dintre mese, sprijinindu-se într-un baston de abanos.
E un cerşetor cunoscut pe această linie. Aeru-i băţos, pieptul scos în faţă, ca într-o înfruntare de duşman nevăzut, călcătura-i semeaţă, în care bastonul mărturiseşte nu infirmitate, ci distincţie, amintesc însă de un bătrîn original, deghizat, în lipsă de altceva mai bun, în cerşetor pe calea ferată.
Aruncînd în jur o privire vulturească, nou intratul descoperă cît ai clipi prada.
Bărbatul de la a doua masă din dreapta, care desface tacticos cu mîna o ciosvîrtă de berbec sub privirile nevestei, speriată să nu-i cadă o bucată în poala rochiei sale de pluş.
Cerşetorul i se adresează răcnind:
– Să trăiţi, domn’colonel, să ajungeţi general!
Bărbatul întoarce capul spre fereastră. S-a înroşit tot. E chiar colonel! Oaspetele nu se descurajează. S-a proţăpit în mijlocul vagonului, de unde aruncă în jur priviri sfidătoare, gata să înfrunte pe oricine ar îndrăzni să-i sară victimei în ajutor.
Întreg vagonul s-a oprit din mîncat pentru a urmări scena.
Colonelul n-are încotro: clătinînd din cap, se scotoceşte prin buzunare după mărunţiş.
Şi cum nu găseşte, ca să pună capăt situaţiei stînjenitoare, îi întinde celuilalt o bancnotă de 50 de lei.
Gestul stîrneşte controverse între cei din vagon, care s-au apucat din nou de mîncat.
După unii, tipul cu pricina n-are ce face cu banii.
După alţii, s-a înşelat, confundînd hîrtia de cincizeci cu una de un leu.
Nu puţini sunt însă cei ce cred că e vorba de o escrocherie.
Darnicul e, de fapt, tovarăşul cerşetorului falnic.
S-a făcut că-i dă o bancnotă de cincizeci de lei pentru a-i îndemna pe ceilalţi din vagon să scoată din buzunar una de 100, să nu rămînă mai prejos în materie de compasiune faţă de cei mulţi şi amărîţi.
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează