Cum a fost salvată ţara
...de Ion Cristoiu
Furios pe o emisiune care difuza opinii contradictorii, Floarea Floricel, militar în termen la Piteşti, se urcă în tanc şi o porni spre Bucureşti, hotărît să tragă o ghiulea asupra Televiziunii Române. Întreaga Armată română intră în alarmă. Întrunit pe la miezul nopţii, la vreo oră de la plecarea tancului, Comandamentul Special constituit era convins că-i vorba de semnalul unei lovituri de stat. Cine să fie autorul? La această întrebare nici unul dintre membrii Comandamentului nu dorea să răspundă. Fiecare presupunea că toţi ceilalţi sînt deja în complot.
Între timp, tancul o luase liniştit pe şoseaua Piteşti-Bucureşti. Din aer, îl supravegheau elicoptere de asalt, înzestrate cu rachete sol-sol. Din pădurile de pe margini îl urmăreau discret comandouri înarmate pînă-n dinţi. Nu se bănuia nimic din adevăratele intenţii ale lui Florea Floricel. Un lucru era însă clar. Mişcarea cu tancul era doar un semn.
Floarea Floricel nu bănuia nimic din toate acestea. Vesel nevoie mare, conducea tancul fluierînd o melodie de fanfară. Din cînd în cînd, mai ales cînd toba rămînea de una singură în truda ei, bătea ritmul lovind cu palma în bordul maşinii. Ca să se răcorească, scosese capul din turelă. Briza nopţii îi mîngîia părul tuns scurt. Simţea în el, umflîndu-i pieptul şi încordîndu-i braţele, forţe greu de înfrînt cu una cu două. Avea de gînd să treacă mai întîi pe acasă. Maică-sa îi scrisese că şeful postului de Poliţie, fostul şef al postului de Miliţie, îi făcea zile negre. Voia să pună mîna pe porcul bătrînei, cel mai frumos din sat, deoarece cît timp înfuleca din troacă, ea îi cînta o melodie de leagăn. Pe şef avea de gînd doar să-l sperie. Îl va striga din uliţă şi, cînd acesta se va ivi în uşă, va îndrepta tunul spre el. Bau! va face şi, dînd înapoi, se va depărta, lăsîndu-l pe ăla cu gura căscată. În Televiziune însă va trage. Nu, nu ca să-i facă rău, ci mai mult ca s-o sperie.
Bucureştii au fost pînă la urmă salvaţi. Nu de Comandamentul special alcătuit la nivel de ţară. Nu de unităţile aflate la câteva sute de metri în urma tancului. Ci de Griguţă Beşleagă, plutonierul major cu care făcuse Floarea Floricel primele zile de instrucţie. Nea Griguţă ieşise între timp din cadrele Armatei şi se întorsese acasă, hotărît să pună mîna pe moara din sat. Ca s-o ia pe nimic, aşa cum făcuseră alţii cu morile din satele vecine, trebuia s-o aducă în stare de faliment. Pentru asta, în fiecare zi de măcinat punea pe apă, mai sus de moară, bileţele pe care scria:
În grăunţele pe care le măcinaţi aici veţi fi fierţi pe Lumea ailaltă!
Semnat
Ucigă-l toaca!
Acum, la această oră din noapte, pîndită de întreaga Armată română cu răsuflarea tăiată, nea Griguţă dormea visînd că una dintre pietrele morii refuza să treacă la economia de piaţă. – Lasă să ajung proprietar. O să te schimb de o să-ţi meargă fulgii! – o ameninţa nea Griguţă, întorcîndu-se pe partea cealaltă. De unde să ştie el, că în timp ce dormea, lovindu-şi din cînd în cînd nevasta cu piciorul, care, la rîndu-i, îi ardea una cu cotul, salva Televiziunea Română şi, prin asta, tînăra noastră democraţie?! Nici dacă l-ar fi trezit cineva pentru a-i da o decoraţie tot nu şi-ar fi dat seama.
Nea Griguţă nu-şi mai amintea că anul trecut, cînd îl învăţase pe Floarea Floricel să umble cu tancul, uitase să-i atragă atenţia că acesta avea un rezervor suplimentar. Cînd se termina unul, era suficient să apeşi pe clapa de pe bord şi celălalt intra în funcţiune. Uitase şi pace! În acel moment se gîndea la altceva. La via care trebuia culeasă. Sau la porcul de bucătar cu care iar se certase. Sigur este că mica lui scăpare salvă ţara de la catastrofă. Ajuns pe la kilometrul 30, Floarea Floricel văzu că nu mai are motorină. Cum nu ştia de al doilea rezervor, coborî din tanc, scărpinîndu-se în cap şi începu să dea cu bocancul în şenile.
Unităţii de paraşutişti care-l urmărea pas cu pas nu-i fu deloc greu să-l imobilizeze.
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează