La postul TV
...de Ion Cristoiu
La intrarea pe coridorul strîmt, mirosind a igrasie, cu linoleumul păstrînd urmele de clăbuci ale ultimului dat cu T-ul, în spatele unei măsuţe, stă portăreasa.
Îşi învaţă copilul primele lecţii din Abecedar.
A ajuns la cuvîntul Pui.
E două noaptea.
Băncile pentru public, aşezate de o parte şi de alta a culoarului, sunt pustii. Nici liftul nu mai urcă. El, care ziua abia mai pridideşte să facă naveta între parter şi etajul cinci, deşi e bătrîn şi, pe deasupra, astmatic.
Studioul de la capătul culoarului funcţionează.
La ora asta tîrzie, moderatorului i se închid ochii de oboseală. Ca să nu se vadă, îl priveşte fix pe invitat, zicînd din cînd în cînd: da, aveţi dreptate!
Noroc că acesta n-a obosit un pic, deşi vorbeşte, vorbeşte într-una de vreo patru ore.
Îşi expune teoria despre efectul de seră.
Din cauza acestuia,, oceanele se vor evapora, lăsînd să se vadă toate epavele, strînse acolo de la fenicieni încoace, iar oamenii vor înflori, ca nişte lalele, făcînd copii prin polenizare.
P-U-I, Pui – se aude vocea subţiratică a prichindelului.
Zice P, zice U, zice I – rar, cu pauze între ele, pentru că aşa i s-a spus de către doamna învăţătoare.
– Pui! strigă el scurt şi fericit, ca şi cum ar fi descoperit Teoria Relativităţii.
– Pui! punctează mama, care continuă să împletească la mîna de flanel.
– Pui! mai strigă o dată ascuţit prichindelul, prinzînd să-şi bălăngănească picioarele.
– Tîmpitule! îi arde una ea peste ţeasta golaşă, m-ai lovit cu pantoful.
*
La revizia tehnică
– Nu vă putem face revizia tehnică! îmi spune, fără a se întrerupe din înşurubat, mecanicul, un tînăr pletos, în blugi prelavabili. Aţi depăşit cu trei zile termenul de revizie, trebuie să plătiţi amendă o sută de lei.
Duc mîna la buzunar.
– Nu, nu la mine! trebuie să găsiţi un poliţist care să vă amendeze.
Astfel stînd lucrurile, urc în maşină şi pornesc în căutarea amenzii. Pe străzile oraşului, nici ţipenie de poliţist. Prin dreptul Poştei, inima prinde a-mi bate cu putere. Semn, pentru orice erou literar, că l-a lovit emoţia! Zăresc, lîngă chioşcul de ziare, cozorocul şi manşetele albe ale unui agent. După cîţiva metri mă liniştesc: e un agent care şi-a terminat serviciul pe ziua de azi. Pornesc mai departe, spre Piaţa de peşte, unde ştiu că se află, de obicei, un poliţist. Poliţistul e, într-adevăr, acolo. Emoţionat, o iau pe contrasens. Fac asta de cîteva ori, aprinzînd luminile şi, la un moment dat, chiar claxonînd. Agentul îmi aruncă o privire plictisită. Văzînd, în cele din urmă, că nu mă potolesc, îmi face semn să trag pe dreapta. De emoţie, mi se taie picioarele. Sar din maşină cu actele în mînă. Dar agentul mi le respinge cu un gest plictisit.
Amenzile nu se mai plătesc la agent. Trebuie să merg pentru asta la o Secţie specializată în constatări.
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează