S-au cerut scuturi noi
...de -
Poliţia judeţeană e în alertă maximă. Se reface stocul de gaze lacrimogene, s-au cerut scuturi noi, se verifică încuietorilor cătuşelor.
De cîteva zile, două clanuri de columbofili din oraş se află pe picior de luptă.
S-au luat de la o porumbiţă albă, care a trecut la clanul adversar şi nu voia să se mai întoarcă în porumbarul iniţial.
Pentru că nu era pregătit de confruntare, clanul la care a plecat porumbiţa a transmis clanului celălalt să-şi trimită un reprezentant la faţa locului, pentru a se convinge că porumbiţa nu e ţinută cu forţa.
Clanul păgubit nu era nici el pregătit de luptă.
Avea tot interesul, ca şi celălalt clan, să tărăgăneze lucrurile pentru a se putea înarma.
Reprezentantul s-a deplasat pînă în partea opusă a Oraşului şi a stat de vorbă cu porumbiţa.
Pentru a-şi dovedi buna credinţă, clanul l-a lăsat singur cu pasărea. Potrivit Raportului întocmit la întoarcere, porumbiţa a declarat că nu mai revine în porumbarul iniţial.
Va rămîne aici, ba mai mult, îşi va întemeia o familie.
Şeful clanului n-a dat crezare Raportului.
– Mai mult ca sigur a fost drogată de bandiţii ăia! a conchis el, cerînd continuarea pregătirilor de luptă.
Cum şi celălalt clan n-a stat cu mîinile în sîn, Poliţia judeţeană se pregăteşte şi ea pentru a face faţă sîngeroasei confruntări.
Informaţii privind înarmarea celor două clanuri, planurile lor de atac şi data confruntării au fost furnizate Poliţiei de doi porumbei infiltraţi în porumbarele clanurilor duşmane, sub acoperirea de porumbei călători rătăciţi de la rutele lor: Madrid-Moscova şi, respectiv, Sofia-Budapesta.
*
Castraveţi aveţi?
Restaurantul e, de fapt, o fostă casă boierească, notariat popular prin 1950, atelier de umplut capsule de apă gazoasă în 1960, şi, acum, local de alimentaţie publică, clasa a II-a, cum scrie chiar la intrare, nu departe de un cartonaş care avertizează, fără echivoc:
Avem numai hîrtii de o sută.
Veniţi cu bani potriviţi, altfel nu vă putem da restul!
Pe stînga, cum intri, o săgeată te conduce spre ceea ce ea numeşte Uşa de evacuare. De fapt, dacă te gîndeşti bine şi, mai ales, dacă vrei să ieşi pe uşa de evacuare, dai peste toaleta de bărbaţi, alcătuită dintr-un jgheab de ciment, din acelea care servesc în grajdurile IAS la adăpatul vitelor. Pe jos, un grătar de lemn, cu cîteva stinghii lipsă. Chiar în faţă, nu departe de ferestruica bucătăriei, se lăfăie o oglindă uriaşă, pe care scrie rotund, oarecum liric, Avanti. Oglinda e veche, hîrşită de vreme şi, mai ales, înceţoşată. Privindu-te în ea, ai impresia că tocmai acum ai scăpat, nu fără peripeţii dramatice, din ceţurile de la Polul Nord.
Ospătarul îşi face apariţia după vreun sfert de oră. Se apropie de masă cu paşi trişti, de om adus mai degrabă la ghilotină, decît la locul clientului.
– Castraveţi aveţi? – întrebi, după un lung timp de tăcere, în care el se mută de pe un picior pe altul.
– N-avem! răspunde el deodată, cu evidentă indignare.
Moşmondind la tacîmurile de pe masa de serviciu, aşezîndu-şi furculiţele într-o parte şi cuţitele într-alta, îl auzi bodogănind supărat:
– Auzi, castraveţi!
Suc, da, asta avem!
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează