Mutu aşteaptă verdictul cu emoţii
...de Marian Vâlvoi
Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, care este suspendat provizoriu după ce a fost depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, a fost inclus în lotul lărgit al reprezentativei României. În preliminariile Campionatului European din 2012, România face parte din grupa D, alături de Franţa, Bosnia-Herţegovina, Belarus, Albania şi Luxemburg. Avocatul Antonio D'Avirro, unul dintre apărătorii atacantului român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, a declarat că este optimist în privinţa deciziei pe care o va lua Procuratura Antidoping pe 20 martie, după audierea din 3 martie, informează cotidianul La Repubblica.”Vrem să demonstrăm că substanţa nu era pentru îmbunătăţirea prestaţiilor şi că jucătorul nu ştia că acel medicament conţine sibutramină. Apoi va trebui să dovedim că acel produs conţine o doză foarte mică de sibutramină", a spus D'Avirro. Un alt avocat al fotbalistului român, Michele Ducci, a afirmat că Mutu nu trebuie judecat ca recidivist. Încrezător în obţinerea unei sancţiuni minime – 3 luni cu suspendare- era şi impresarul Victor Becali. Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma a două controle antidoping, primul efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul Fiorentina - Bari, scor 2-1, din campionatul Italiei, şi al doilea la 20 ianuarie, după partida Fiorentina - Lazio, scor 3-2, din Cupa Italiei. La 29 ianuarie, Mutu a fost suspendat provizoriu. Potrivit mamei fotbalistului, acesta a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospect nu scria că ar fi conţinut sibutramină.






Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează