China şi SUA, pe cale de împăcare
...de -
Philip J. Crowley, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA a declarat că relaţiile americano-chineze au suferit în ultima vreme unele tulburări, îndeosebi după primirea de către preşedintele Obama a lui Dalai Lama, catalogat de Beijing drept “emigrant”, nicidecum lider religios. La tensionarea raporturilor bilaterale au contribuit şi vânzările de arme ale SUA către Taiwan, notează BBC. Dar şi China, şi SUA doresc normalizarea cât mai rapidă a relaţiilor. Ca dovadă, adjunctul Secretarului de Stat, James Steinberg, şi consilierul lui Obama pe probleme asiatice, Jeffrey Bader, au efectuat zilele trecute o vizită în China şi Japonia, pentru a discuta problemele legate de relaţiile bilaterale, regionale şi internaţionale. Ambasadorul chinez la Washington, Zhou Wenzhong, care va părăsi postul în curând, a declarat într-un interviu acordat jurnaliştilor că interesele comune ale celor două ţări depăşesc mult divergenţele, pentru o bună colaborare fiind însă necesar să se respecte interesele şi preocupările fiecărei părţi, precum şi să se rezolve problemele sensibile privind Taiwanul şi Tibetul. Ministrul chinez de externe, Yang Jiechi, a arătat, la rândul său, că "SUA ar trebui să colaboreze cu China pentru a pune lucrurile din nou pe făgaşul normal". O problemă asupra căreia SUA şi China au păreri diferite este însă programul nuclear al Iranului. În timp ce Statele Unite sunt de părere că sancţiunile impuse Teheranului trebuie înăsprite, Beijingul susţine că sancţiunile nu pot rezolva blocajul în privinţa programului nuclear iranian.
* România, interesată de cooperarea energetică
China a devenit deja un motor pentru creşterea economiei mondiale, a declarat magnatul George Soros. El a arătat că în timp ce sistemele financiare din alte ţări au fost afectate de criza financiară, sistemul economic chinez nu a fost afectat decât într-o măsură neînsemnată. Aşadar, China dispune de un potenţial care îi asigură relansarea economiei înaintea altor ţări. Potrivit unui raport al Centrului Naţional de Informaţii de la Beijing, produsul intern brut al Chinei va creşte cu 11,5% în primul trimestru al anului curent faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În 2009 ritmul de creştere a PIB-ului Chinei a fost de 8,7%. Ambasadorul României la Beijing, Viorel Isticioaia, s-a arătat impresionat de raportul de activitate guvernamentală prezentat de prim-ministrul Wen Jiabao la reuniunea forului legislativ suprem de la Beijing, arătând că părţile română şi chineză pot explora noul teren de cooperare în domeniile energetic şi al întreprinderilor mici şi mijlocii. Eficientizarea industriei energetice, dezvoltarea acelor capacităţi industriale cu un coeficient mai mic de poluare a mediului, identificarea unor noi surse de energie, folosirea celor regenerabile sau a celei eoliene sunt şi preocupări ale guvernului şi cetăţenilor din România şi pot constitui noi domenii de cooperare bilaterală.



Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează