Siria, extremă urgenţă
...de -
Mai multe ţări -printre care Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie- au cerut Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite să adopte o rezoluţie în privinţa Siriei. Documentul porneşte de la planul de pace al Ligii Arabe şi prevede ca preşedintele Bashar al-Assad să renunţe le putere în favoarea unuia dintre adjuncţii săi. Acesta ar urma să numească un Guvern de uniune naţională, responsabil cu tranziţia la democraţie şi organizarea de alegeri libere. Rusia s-a opus însă rezoluţiei, blocând-o, la fel ca în luna octombrie. Moscova are o bază navală în Siria şi contracte de livrare de armament cu regimul Assad. Liga Arabă a decis să îşi suspende temporar misiunea de observatori din Siria, din cauza "recrudescenţei violenţelor". Un bilanţ al Naţiunilor Unite arată că din martie anul trecut şi până acum cel puţin 5000 de oameni au murit în reprimarea violentă a manifestaţiilor antiguvernamentale din Siria. Potrivit RRA, Iranul se implică tot mai mult de partea alawiţilor. În prima declaraţie cu privire la Siria, liderul suprem spiritual al Iranului, Khamenei, a avertizat SUA şi alte ţări "să nu îndrăznească să se amestece în problemele interne ale Siriei".



Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează