Din foste adevăruri viitoare (XIX)
...de IOAN TALPEŞ
Se pare că nu există popor căruia să nu i se fi hărăzit de Dumnezeu să aibă şi perioade de proiect şi program de migrator.
Mândrii până la orbire de condiţia de autohtonie, românii şi-au devorat potenţialităţile energetice în transhumanţe continui, iar epuizările prin profunde legări de glie, toate la nord, vest, sud şi est de Carpaţi şi - în ordine inversă - în funcţie de pericole.
Aşa ne-am consumat cei aproape două mii de ani de supravieţuiri şi întâmplătoare, cu totul limitate, trăiri.
Reconfigurând genetic şi lingvistic „lume şi popor”, colonizată din spaţii ce se revendicau „urbi et orbis”, coloniştii Daciei n-au reuşit nici măcar o dată în a lor istorie să-şi aroge drepturi cucerite cu sabia, căutându-şi mereu nevoia de Imperiu protector.
Puşi şi rămaşi la cumpăna tuturor rupturilor, fracturilor, silniciilor şi răutăţilor lumii, actualii copii rătăcitori ai plaiurilor mioritice – cu eşapări şi ejaculări recente de amploare aproape continentală – au ajuns să vânture întreg colbul neîmpământenirilor în ţarina lor fundamentală, moştenită prin quasi-lichidare de anterior popor. Să fi păstrat, oare, in noi, blestemul lui Cain pentru că ne-am născut prin sfârşirea mândrului lup dac?
Sau, tot nădăjduind la condiţia de urmaşi ai fiilor adoptaţi de lupoaica Capitolină, am ajuns să ne autoconvingem că numai prin supunere şi asumare de domn vom avea şi noi un rost ca popor.
Numai aşa se explică actele şi faptele rătăcitorilor fii ai Grădinii Maicii Domnului, deveniţi servanţi ai Trufaşei Europe, supuşi unui asediu continuu din partea pragmatismului asiatic. Occident refuzat şi Orient refulat sunt cele două determinări ale unei existenţe în care – negăsindu-ne măsura - vom sfârşi prin a ne pierde identitatea.
Un prieten drag îmi spunea: nefericirea noastră, a românilor, vine din faptul că prea puţin timp am fost daci şi doar incredibil de puţini dintre strămoşii noştri au fost romani.
Fiecare popor îşi are înţelepţii săi pe care îi respectă şi de care este mândru. Popoarele evoluate îşi asumă şi înţelepţii altora. Numai noi, românii, ne considerăm fiecare în parte, înţelept, fără a mai avea nevoie de alţii; probabil înţelepţi.
Avem, în schimb, nevoie şi acută trebuinţă de vedete, goale şi cochete, proiectate prin televizoare pentru a ne odihni oboselile rupte din soare, în dorinţa de a ne autoconsuma pe răcoare.
Cunoaşteţi vreun stat superior sau inferior capacităţilor şi susţinerilor cetăţenilor săi?
Nici un stat nu este superior cetăţenilor lui. Chiar dacă este vorba de numărul şi sintezele acestora.
Ioan Talpeş
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează