Din foste adevăruri viitoare
...de IOAN TALPEŞ
Se spune că frumuseţea nu are nimic de a face cu ticăloşia, deşi mai sunt şi ticăloşi frumoşi.
Nu poţi să nu te gândeşti cât de profundă era diferenţa şi ura dintre administratorii fanarioţi, care însoţeau pe „bey-ii” de la Bucureşti şi Iaşi, şi supuşii lor, dacă o asemenea expresie „ti kalos” (ce frumos) a putut da naştere cuvântului ticălos, sumum al tuturor sensurilor negative posibile.
Asta şi explică, în parte, reuşita românilor de a deveni naţiune în pofida condiţionărilor tragice ale secolelor XVIII-XIX; pentru că majoritatea ticăloşilor şi ticăloşiilor veneau din afară.
Ce ne vom face, acum, când ne năpădesc ticăloşii „dinlăuntru”?
Se pare că am ajuns să măsurăm toate formele de viteză ale materiei, indiferent energiile ce le poartă.
Sau, aproape toate, dacă punem la socoteală pe cele încă necunoscute.
Doar viteza privirii pare a fi dificil de măsurat.
Cum s-ar putea explica faptul că la fiecare lăsare a întunericului suntem în stare să vedem, instantaneu, atâtea milioane de stele aflate la miliarde de ani lumină? Sau, dacă noi nu vedem decât lumina stelelor, între care multe este de presupus că au şi dispărut în jocul combinaţiilor energetice ale Universului, atunci noi nu vedem stele niciodată.
Vedem doar lumina lor.
Sau, vedem imaginea unor stele care funcţionau înainte de naşterea sistemului solar. Într-o asemenea brambureală a perceperilor, doar poeţii mai pot reface ordinea sperată de toţi; noi trăitorii, netoţi.
Ioan Talpes
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează