Carlos “Şacalul”, judecat, în sfârşit, pentru terorism
...de Lucia Ivănescu
Venezuelanul Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut drept “Carlos Șacalul”, 63 de ani, este condamnat la închisoare pe viață în Franța, pentru crimă. A colaborat cu organizații comuniste, naționaliste arabe și islamiste. Simbol al terorismului din anii 70-80, Ilich Ramirez Sanchez a ajuns zilele acestea din nou în faţa unui tribunal parizian. Procesul care s-a deschis acum este însă primul care priveşte implicarea sa în atentate comise acum aproape 30 de ani în Franţa, soldate cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi.
Ramirez, fiu de avocat din Venezuela
Botezat după Vladimir Ilici Lenin de către tatăl său, avocat şi fan al marxismului, Ramírez s-a alăturat de timpuriu mișcării de tineret a Partidului Comunist din Venezuela. În 1968 tatăl său a încercat să-i înscrie pe Illich și pe fratele lui la Universitatea Sorbona din Paris, dar în cele din urmă a ales Universitatea Patrice Lumumba din Moscova. În 1970, s-a oferit voluntar în Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei şi a plecat în Liban, unde și-a terminat pregătirea la o școală în care predau militari irakieni. Apoi, purtând numele de cod H4 a trecut la o altă școală, cu profesori din cadrul armatei irakiene, aflată lângă granița dintre Siria și Irak. A devenit celebru în 1975 pentru un raid în cartierul general al OPEC din Viena, soldat cu moartea a trei oameni. Carlos a recunoscut că a fost responsabil de un atentat eșuat la Bank Hapoalim din Londra și de atacuri cu mașini-capcană asupra a trei ziare franceze acuzate de FPEP de politică editorială proisraeliană. A recunoscut că a aruncat o grenadă către un restaurant parizian, într-un atentat care a ucis două persoane și a rănit alte 30.
The Guardian l-a botezat ”Șacalul”
De asemenea, a participat la două atacuri cu grenadă cu rachetă asupra avioanelor El Al din Aeroportul Orly de lângă Paris, în zilele de 13 și 17 ianuarie 1975. Cinci luni mai târziu, omul de contact al lui Carlos în FPEP, libanezul Michel Moukharbal, a fost arestat și interogat de serviciul de informații francez, DST. Când trei agenți neînarmați ai DST au încercat să vorbească cu Carlos la o casă din Paris în timpul unei petreceri, el i-a împușcat pe toţi, ucigând doi dintre ei, dar l-a ucis și pe Moukharbal. Simţindu-se încolţit, Carlos a fugit prin Bruxelles la Beirut.
Ani de zile s-a numărat printre cei mai căutaţi fugari internaţionali. Carlos a fost poreclit „Șacalul” de ziarul The Guardian după romanul ”Ziua Șacalului”, al lui Frederick Forsyth. Se spune că această carte este una din lecturile sale preferate. Arestat în Sudan în 1994 și extrădat în Franța, Carlos ispășește o condamnare la închisoare pe viață în Penitenciarul Clairvaux, condamnat fiind pentru uciderea celor doi agenți francezi ai DST (contrainformații) și a unui presupus informator. În 2001, s-a căsătorit cu avocata sa, Isabelle Coutant-Peyre, deși era căsătorit cu a doua sa soție, într-o ceremonie musulmană, el fiind un susținător al islamismului radical, prin cartea sa ”Islamul revoluționar”.
Carlos, "un criminal mediocru"
Potrivit acuzării de acum, Carlos ar fi pus la cale atentatele pentru a o elibera pe nemţoaica Magdalena Kopp şi pe elvetianul Bruno Bréguet, ambii membri ai grupării sale. Cei doi fuseseră arestaţi în februarie 1982, la Paris, având arme şi explozibili asupra lor. Câteva zile mai târziu, pe adresa ministerului de interne sosea o scrisoare în care se spunea că, dacă Kopp şi Bréguet nu sunt eliberaţi, va fi declanşat "un război împotriva Franţei". Pe acea misivă au fost găsite amprentele digitale ale lui Carlos. Avocaţii victimelor atentatelor din 1982-1983 nu mai sunt foarte impresionaţi de fostul terorist, Carlos numărându-se printre acei criminali care nu îşi asumă faptele."Este un om inteligent, dar nu poţi fi prea impresionat de cineva care bate în retragere. Atitudinea lui seamănă cu cea a multor criminali mediocri". La ora actuală, singura persoană care crede în nevinovăţia lui este avocata şi soţia sa, Isabelle Coutant-Peyre. Ea este, totodată, a treia soţie a teroristului, cunoscută în închisoare, şi susţine că dovezile din fostele ţări socialiste nu pot fi admiseîn proces. Iar Carlos a intrat în greva foamei, după ce a fost pedepsit cu izolatorul, pentru că a vorbit cu presa franceză, înainte de proces. După zece zile de protest, i s-a permis să revină în celulă.
"Sunt revoluţionar de profesie"
În deschiderea procesului care a început în această săptămână la Paris, Ilich Ramirez Sanchez s-a declarat "revoluţionar de profesie".
"Sunt revoluţionar de profesie", i-a răspuns acuzatul vizibil destins, îmbrăcat cu blugi şi un bluzon, preşedintelui Curţii cu juri, Olivier Leurent, care a început şedinţa cu un interogatoriu asupra identităţii acuzatului. Procesul s-a deschis în faţa unei Curţi speciale, alcătuită din magistraţi profesionişti care au fost însărcinaţi să judece actele de terorism. Aproximativ 60 de jurnalişti francezi şi străini se aflau în zona destinată presei, în timp ce un public heteroclit încerca să pătrundă în sala de şedinţă. Între aceştia se afla şi controversatul umorist francez Dieudonne, preşedinte al comitetului de susţinere al "Comandantului Carlos", venit să îşi exprime susţinerea faţă de "revoluţia" acuzatului. La începutul şedinţei, şase avocaţi, unii făcând parte din barouri străine, s-au aşezat în faţa boxei lui Carlos, pentru a comunica mai bine cu clientul lor.
Ilich Ramirez Sanchez, care a revendicat - într-un interviu publicat zilele trecute de un cotidian venezuelean - peste 100 de atacuri soldate cu "1.500-2.000 de morţi", contestă cele patru atentate care îi sunt imputate de justiţia franceză. Arestat în Sudan în august 1994, acest cetăţean venezuelan nu a părăsit de atunci închisorile franţuzeşti. Declarat vinovat în 1997 la încheierea unui prim proces pentru uciderea, în 1975 la Paris, a trei bărbaţi, dintre care doi agenţi, el a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă. Pronunţarea verdictului este prevăzută pentru 16 decembrie.
România a trimis probe în proces
Ilici Ramirez Sanchez neagă acuzele, dar este curios de văzut de ce s-ar crampona să nu le admită acum, dacă, într-adevăr, el este autorul. Ispăşeşte deja o condamnare pe viaţă şi nu riscă decât o altă condamnare, tot pe viaţă. Procurorii francezi susţin că au dovezi solide referitoare la implicarea „Şacalului” în atentatele din Paris, dovezi ce ar fi fost obţinute şi din străinătate, din Germania, Ungaria şi România. Ramirez a intrat în sala de judecată sfidător, salutându-şi susţinătorii cu pumnii încleştaţi. A susţinut că are naţionalitate palestiniană, acordată de Yasser Arafat. În timp ce se citeau numele victimelor atentatelor, Carlos a stat la taclale cu ofiţerii de securitate şi a citit din ziare, afişând o mină plictisită. Instanţa l-a întrebat dacă e vreo problemă, dar nu a răspuns. Ba mai mult, a cerut prin avocat un certificat de competenţă al procurorului! Apoi, s-a exprimat zgomotos împotriva Israelului, „rasist şi sionist”. Judecătorii l-au ameninţat cu evacuarea. Începând din 7 noiembrie şi până la 16 decembrie, Sanchez va compărea în faţa tribunalului specializat în judecarea "actelor de terorism" şi formată din şapte magistraţi profesionişti. Potrivit acuzării, Carlos a orchestrat atentatele din 1982 şi 1983 pentru a obţine eliberarea partenerei sale din acel moment, Magdalena Kopp (Germania de Est) şi a elveţianului Bruno Bréguet. Aceştia fuseseră arestaţi la Paris în februarie 1982.După o lună, la 29 martie 1982, o bombă exploda într-un tren Paris-Toulouse provocând moartea a cinci persoane şi rănirea altor 28.
Probele furnizate de România împotriva lui Carlos nu pot fi făcute publice, înainte de prezentarea lor în instanţa franceză. Există dovezi că mai multe acţiuni de pedeapsă ale Securităţii ar fi fost duse la îndeplinire şi de către Carlos şi oamenii săi. Şacalul, cel mai cunoscut terorist până la Osama bin Laden, neagă faptul că ar fi dat curs operaţiunilor cerute de securitatea lui Ceauşescu. Colaborarea teroristului cu românii a fost un subiect pe marginea căruia au curs râuri de cerneală, atât în România, cât şi în străinătate. În filmul cineastului Olivier Assayas despre Carlos, se rosteşte însă o singură replică legată de Securitatea lui Ceauşescu: „Disidenţii români sunt o miză prea mică”.
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează