Vedete, după 20 de ani...
...de Lucia Ivănescu
Îmbătrânirea este un proces care ne afectează pe toţi, însă celebrităţile sunt persoanele ale căror schimbări fizice, în bine sau rău, sunt mediatizate şi comentate din plin. În funcţie de gene şi de stilul de viaţă, unele dintre ele arată chiar mai îmbătrânite decât ar recomanda vârsta din acte, în timp ce altele reuşesc să fie mult mai atrăgătoare decât în tinereţe.Vârsta este o stare de spirit daca ştii cum să o trăieşti. Nu doar femeile îşi poartă cu graţie anii, dar şi peste unii bărbaţi unii barbati, anii trec frumos şi lin. Iată cum sunt afectate vedete celebre – Mariah Carey, Madonna, Tina Turner, Tom Cruise, Harrison Ford, David Bowie etc. - de trecerea timpului :
Tina Turner : “Vârsta e… un număr“
Considerată “regina muzicii rock’n’roll”, Tina Turner este cea mai dinamică solistă.Povestea ei începe la 26 noiembrie 1938, în orăşelul Nut Bush din Tennessee, unde Anna Mae Bullock – acesta este numele său real – s-a născut. Când Anna a împlinit 17 ani, l-a cunoscut la Club Manhattan pe muzicianul Ike Turner şi un nou capitol începea în viaţa ei.La 18 ani, ea a născut un băieţel. Tatăl, membru al formaţiei Kings of Rhythm, îi va abandona curând. Doi ani mai târziu, Anna era vocalista trupei şi înregistrează alături de Ike piesa “A Fool In Love”.Ike şi Anna se mută în California, devenind Tina Turner.În 1962, Ike a cerut-o de soţie, pentru a o putea controla.Tina era nefericită, nunta fiind doar o calatorie pentru a semna câteva hârtii, nu o nuntă cu rochie de mireasă şi tort. Mariajul ei cu Ike Turner a fost un supliciu timp de 22 de ani, vedeta mărturisind că soţul ei a bătut-o şi a umilit-o, i-a aruncat cafea fierbinte în faţă şi a ars-o cu ţigara. Certurile lor erau dese şi violente, adeseori ea ajungând la spital. Ziua de 2 iulie 1976 a reprezentat începutul sfârşitului. În drum spre primul concert al noului turneu, de la Dallas, Ike şi Tina s-au ceartat, iar ea a ripostat prima oară, şocându-l. Îl părăseşte, cu numai 36 de cenţi în buzunar. Ia o pauză de un an pentru a-şi pune viaţa în ordine. În vara lui ’81, trei show-uri la Hotel Ritz au fost suficiente pentru a fi remarcată de Rod Stewart, care o invită să cânte alături de el piesa “Hot Legs”.Tina era relansată! Apoi a cântat cu Rolling Stones şi alături de Mick Jagger interpretează piesa “Honky Tonk Woman”. După 25 de ani de carieră, Tina ajunge în fruntea clasamentelor. Şi la opt ani de la despărţirea de Ike, era în top. Vedeta nu mai era cunoscută doar ca fiind “soţia lui Ike Turner”, ci “unul dintre cel mai iubiţi artişti ai al anilor ‘80”. În 1986 apare autobiografia “Eu, Tina” ce avea să inspire subiectul unui film de succes câţiva ani mai târziu. S-a numit “What’s Love Got To Do With It?”, în care rolurile principale le deţin Angela Bassett ţi Laurence Fishburne. Filmul a fost nominalizat la premiile Oscar. În 1999, la 60 de ani, Tina e declarată vedeta cu cele mai sexy picioare, devasând-o pe Cindy Crawford. În ciuda succesului, face un anunţ şoc: nu va mai susţine concerte. În ultimul turneu s-au vândut bilete de peste 80 de milione de dolari.Tina este de parere că “vârsta nu este decât un număr”. Azi, Tina locuieşte împreună cu iubitul sau Erwin Bach, în Elveţia, dar mai are o casă în sudul Franţei.
David Bowie, un ochi albastru, altul verde
David Bowie s-a născut pe 8 ianuarie 1947 la Londra, iar numele lui adevărat este David Jones. O caracteristică unica la Bowie sunt ochii, de culori diferite. Culoarea naturală a acestora este albastrul, însă, în urma unei altercaţii, David a fost lovit în ochiul stâng, care şi-a schimbat culoarea : verde sau căprui în funcţie de luminozitatea mediului : „Când aveam 14 ani m-am îndrăgostit de o fată. Eram nebun după ea. Singura problemă era că şi cel mai bun prieten al meu avea o pasiune pentru ea, însă eu am ieşit învingător. Am făcut prima mişcare înainte ca el să decidă în ce fel să o abordeze. A doua zi eram la şcoală şi i-am povestit prietenului meu cât eram eu de Casanova, dar el s-a supărat foarte tare. De fapt, mi-a tras un pumn”, a mărturisit David Bowie. În 1969 a apărut primul album important al lui David Bowie, “Space Oddity”. Albumul ce-l catapultează pe primele locuri în topuri şi care îl transformă în star, apare în 1972 şi se numeşte “The Rise And Fall Of Ziggy Stardust And The Spiders From Mars”. La acea vreme, era casatorit şi avea un copil. Bowie îşi vopseşte părul portocaliu şi îmbracă outfit-uri ciudate şi extravagante în concertele în care îl întruchipează pe Ziggy Stardust. Un moment cheie în cariera lui Bowie : ultimul concert al turneului din ’73, când anunţă că se retrage, o mişcare ingenioasă! Cochetează apoi cu muzica soul şi apare “Young Americans”, album ritmat, ce include hit-ul “Fame”, compus cu John Lennon, piesă ce se mai aude şi azi prin discoteci.1976 este perioada în care Bowie consuma foarte multă cocaină. Bowie a colaborat cu grupul Queen, rezultatul fiind single-ul de succes “Under pressure”. Intr-un clasament de revista Rolling Stone in 2004, David ocupa locul 39 în topul “Cei mai buni 100 artişti din toate timpurile”.
Harrison Ford , două decenii de onorarii fabuloase
Calista Flockhart şi Harrison Ford, care au o relaţie de opt ani, s-au căsătorit de curând la reşedinţa din Santa Fe a guvernatorului Bill Richardson. În prezent, actorul filmează în acest stat pentru "Cowboys and Aliens".Anul trecut, Ford, 67 de ani, a anunţat că a cerut-o în căsătorie pe Calista, 45 de ani, şi că ea a acceptat. Este a treia căsătorie pentru Harrison, starul din "Indiana Jones" şi "Războiul Stelelor", şi prima pentru, vedeta serialului "Ally McBeal".Din relaţiile anterioare, Harrison Ford are patru copii. Flockhart a făcut o pauză în carieră pentru a-şi creşte fiul adoptat, Liam, în prezent în vârstă de 9 ani, care a fost înfiat şi de Ford. Cei doi se situează pe poziţia a doua în topul pe 2010 al cuplurilor cu cele mai mari câştiguri din industria de divertisment, cu un total de 69 de milioane de dolari. Cea mai mare parte din aceste venituri (65 de milioane de dolari) constituie suma primită de Harrison pentru filmul "Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal" (2008).Într-un an, iunie 2008-iunie 2009, Ford a încasat 65 de milioane de dolari numai pentru rolul din noua serie "Indiana Jones". Dacă în 1967 câştiga 150 de dolari pe săptămână pentru un un rol minor "A Time for Killing", în 1990 actorul ajungea la fabulosul onorariu de 12,5 milioane pentru thriller-ul "Presumed Innocent". Activitatea sa include 38 de filme, dintre care 11 unsprezece au depăşit fiecare pragul de o sută de milioane de dolari profit. Printre filmele sale celebre, trilogiile Star Wars şi Indiana Jones, The Fugitive, Air Force One şi Patriot Games. Născut la Chicago, Ford a urmat Colegiul Ripon în Wisconsin înainte de a se muta la Los Angeles pentru a-şi urma cariera de actor. A debutat în Dead Heat on a Merry-Go-Round (1966) . După un mic rol în Getting Straight (1970), s-a întors la tâmplărie în timp ce aştepta rolul potrivit.
Mariah Carey, douăzeci de ani de la debut
Cântăreaţa s-a născut pe 27 martie 1970, în Huntington, Long Island. Este al treilea copil al Patriciei Hicket, fostă cântăreaţă de operă şi al lui Alfred Roy Carey, inginer aeronautic. Părinţii au divorţat când aceasta avea 3 ani. A absolvit Liceul Harborfields, New York. Chiulea frecvent de la cursuri, pentru a da probe la studiourile de înregistrări.După mutarea la New York, Carey s-a angajat chelnăriţă pentru a-şi plăti chiria şi orele la şcoala de artă. În 1988, l-a întâlnit la o petrecere pe Tommy Mottola, directorul casei de discuri Columbia Records, care a ascultat caseta demonstrativă a lui Mariah şi a fost impresionat. Astfel, Carrey a semnat un contract cu casa de discuri. Albumul de debut a apărut exact acum 20 de ani. Tommy Mottola a cerut-o de soţie şi în iunie 1993 s-au căsătorit.Patru ani mai târziu, s-au despărţit. Totuşi imaginea publică a căsătoriei a fost una pozitivă, Carey a precizat că în realitate ea se simţea prinsă de relaţia ei cu Mottola, pe care o descria des ca pe o obligaţie. A continuat să scrie şi să producă materiale şi pentru alţi artişti. După primirea Premiului Billboard pentru Artistul Deceniului şi World Music Award pentru cea mai bună artistă a mileniului, Carey a plecat de la casa de discuri Columbia, şi a semnat un contract cu casa de discuri Virgin Records a companiei EMI pentru 80 milioane de dolari. După despărţirea de Mottola, Carey a suferit o epuizare psihică şi emoţională. Se spune că artista poate acoperi notele de la alto, până la coloratura soprano, şi că marca ei vocală este abilitatea ei de a cânta în registrul fluieratului. Raza sa vocală s-a extins, cuprinzând 8 octave.Revista Rolling Stone spunea în 1992, că "Solista are un dar vocal remarcabil, dar până în prezent, din păcate, cântatul ei a devenit mai mult impresionant decât expresiv." În 2007, Carey a fost clasificată în lista celor mai slabi cântăreţi din toate timpurile de revista Q:"Vocea ei poate avea o rază de 100 de octave, şi abilitatea de a cânta atât de tare încât păsările să cadă din cuibul lor, dar nu o face cum trebuie." Mariah Carey s-a căsătorit în 2008 cu Nick Cannon, la reşedinţa din Bahamas a artistei."Chiar credem că suntem suflete pereche.Nu am crezut niciodată ca o astfel de dragoste va apărea în viaţa mea". Nick este cu 11 ani mai tânăr, şi face parte din noua generaţie de artişti de la Hollywood.Îl cunoaştem din serialul de comedie "Ghici ce îmi place la tine".
Tom Cruise, colecţionar de căsătorii
Tom Cruise a împlinit zilele trecute 48 de ani (s-a născut la Mapother IV pe 3 iulie 1962 în Syracuse, New York). De-a lungul anilor '80 era unul dintre cei mai promiţători actori de la Hollywood. Păr negru, ochii albaştri, impunător, Cruise a jucat în filme de succes precum Top Gun şi Rain Man. Prin '90 popularitatea sa a fost uşor estompată, însă a revenit cu roluri în filme de acţiune, demonstrându-şi talentul şi în Jerry Maguire şi Magnolia. În 2000, a fost din nou agentul Ethan Hunt în filmul lui John Woo, Mission: Impossible 2, filmul dovedindu-se a fi un succes. A fost nominalizat la premiul Oscar pentru rolul din filmul Jerry Maguire. După mariajele cu actriţele Mimi Rogers şi Nicole Kidman, acum este căsătorit cu actriţa Katie Holmes. Actorul nu ascunde însă că are probleme în cuplu, din cauza geloziei care-l chinuieşte : nu suportă ca soţia sa, Katie, să se întâlnească vreodată cu fostul ei iubit şi partener de film, Joshua Jackson. Pentru a evita o întrevedere a acestora, cu ocazia decernării National Movie Awards, zilele trecute, la Londra, Tom a cerut ca să vină cu 45 de minute mai târziu faţă de Joshua şi fostul rival să fie plasat în sală astfel încât să nu se poată vedea cu Katie. Revista Forbes l-a denumit ca cea mai puternica celebritate din lume în 2006 şi a fost nominalizat de trei ori la Oscar şi a câştigat trei premii Globul de Aur.




Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează