NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl

Mistere

Papa Ioan al VIII-lea a fost…femeie?

...de Mădălina Firănescu

Papa Ioan al VIII-lea a fost…femeie?
« Imaginea 1 din 1 »

Legendă, fabulaţie, istorie ascunsă sau blasfemie, aşa a fost descrisă povestea singurei femei-papă, Ioana, de-a lungul timpului. Diverşi cercetători susţin că personajul a existat cu adevărat şi ar fi stat pe scaunul pontifical vreme de doi ani, în secolul al IX-lea. Alţi istorici – ca şi reprezentanţii Vaticanului- infirmă categoric o asemenea ipoteză, bazându-se pe lipsa dovezilor oficiale. Dar subiectul continuă să fascineze, inspirând, de-a lungul timpului, numeroase cărţi, dintre care romanul “Papa Ioana”, scris de Donna Woolfolk Cross, a devenit rapid un best-seller. De asemenea, filmul realizat în 1971 de Michael Anderson, cu Liv Ullmann în rolul Ioanei şi cu Trevor Howard interpretându-l pe Papa Leon (din distribuţie făcând parte şi Olivia de Havilland) s-a bucurat de un mare succes.
* Legenda Ioanei şi “pornocraţia”
Ioana (numită şi Ioan Anglicus, Jutta, Jutte, Gilberta, Agnes sau Glancia) s-ar fi născut la Mainz, din tată de origine engleză şi mamă localnică. Legenda despre ea s-a răspândit începând cu secolul al 13-lea. Scrieri precum “Chronica universalis Mettensis” de Jean de Mailly sau ”Tractatus de diversis materiis predicabilibus” de Stephan de Bourbon vorbeau despre o “papesă” fără nume, care s-ar fi aflat la cârma Bisericii Catolice spre sfârşitul veacului al XI-lea. Martin Polonus consemnează povestea în cronica publicată în 1277 şi o completează cu episodul gravidităţii şi al aducerii pe lume a unui prunc, în plină procesiune religioasă. Două versiuni ale acestei cronici prezintă un final diferit al Ioanei: într-una este omorâtă cu pietre, cu tot cu noul-născut, iar într-alta e închisă într-o mănăstire. Nimeni nu ştie însă cum a apărut această legendă, pusă sub semnul îndoielii chiar în secolul al XVII-lea, de cărturarul reformat David Blondel (1590-1655). Cert este că ea apare în “Chronica Universalis”, a lui Hartman Schedel, la 1493, ca şi într-un text al lui Leopold Stainreuter, dela 1384-‘85. Unii cercetători cred că povestea “papesei” ar avea cumva legătură cu Marozia, mama Papei Ioan al XI-lea, şi cu mama ei, Teodora, care ar fi reuşit împreună ca, în decursul a mai puţin de un deceniu, să numească şi să dea jos opt suverani pontifi, deţinând totodată adevărata putere la Roma. Perioada de tristă amintire, cunoscută şi numele de “pornocraţie”, trebuie să fi iscat resentimente împotriva dominaţiei feminine, ceea ce ar fi putut genera o istorioară moralizatoare, menită ca, prin finalul tragic, să taie elanul altor amatoare de afirmare politică. Istoricul Cesare Baronius are însă o altă opinie: legenda Ioanei ar fi, de fapt, o satiră la adresa Papei Ioan al VIII-lea (872–882), considerat prea slab în relaţia cu patriarhul Constantinopolului, Photios I.
* O stradă ocolită de suverani pontifi
Istoricul Michael Hesemann crede că legenda femeii-papă s-ar fi bazat pe alte elemente. În primul rând, pe existenţa unui străzi romane, “vicus Papessa”, care duce spre Vatican şi pe care capii Bisericii Catolice au ocolit-o constant, în timpul procesiunilor religioase. Explicaţia? Nu ororoarea stârnită de amintirea Ioanei, ci îngustimea rutei, care nu permitea o amplă desfăşurare de credincioşi. Potrivit lui Hesemann, numele străzii respective ar fi fost dat de fapt de o familie aristocrată din secolul al X-lea, Papes, a cărei reşedinţă se afla pe una din laturi. Celălalt element născător de legendă – existenţa în zonă, pe un fost lăcaş de cult păgân, lângă biserica S. Clemente, a unei inscripţii “codate” – P.P.P.P.P.P- are şi el o explicaţie simplă: traducerea este “Pater Patrum proprie pecunia posuit” şi se referă la slujitorii acelui cult şi nicidecum nu înseamnă, cum circula în folclor,„Petre, Pater Patrum, Papisse Prodito Partum“ („Petru, părintele părinţilor, dezvăluie graviditatea femeii-papă”). Cât despre statuia feminină de pe strada cu pricina, aceasta o înfăţişează pe Madonna cu pruncul, nu pe…Ioana.
* Vaticanul, acuzat de muşamalizare
Principalul contraargument la povestea “papesei” îl reprezintă succesiunea oficială pe tronul Sfântului Petru. După Papa Leon al IV-lea a urmat Benedict al III-lea, despre care nu s-au păstrat însă decât puţine informaţii. De aceea, partizanii Ioanei susţin că Benedict ar fi fost…inventat de Biserica Catolică, în secolul al XVII-lea, pentru a şterge urmele adevăratului urmaş al lui Leon. Ipoteza este fantezistă, căci există monede care-l înfăţişează pe Benedict al III-lea împreună cu împăratul Lothar, care a murit la 28 septembrie 855. În plus, pe 7 octombrie din acelaşi an, Papa Benedict al III-lea dădea o Cartă pentru episcopia Corvey, iar corespondenţa dintre acest suveran pontif şi arhiepiscopul de Reims s-a păstrat până astăzi. O altă teorie susţine că Ioana ar fi păstorit Biserica Catolică între Leon al IV-lea şi Benedict al III-lea, numai că documentele o cotrazic. Patriarhul Photios I, adversar declarat al papalităţii romane, îi menţionează în scrierile sale pe Leon şi Benedict în succesiune directă. Or, dacă ar fi existat o “papesă” care să fi domnit 2 ani, 7 luni şi 4 zile, cum se spune despre Ioana, Photios n-ar fi avut niciun interes s-o omită.
* Travesti, amanţi secreţi şi o naştere în public
Legenda spune că Ioana căpătase din copilărie solide cunoştinţe religioase, de la tatăl ei, Williglad, care era cleric şi care a învăţat-o inclusiv predici în latină, greacă şi engleză. După moartea acestuia, la vârsta de 14 ani, copila s-a mutat la o mănăstire de maici din Mosbach. Aici a mai putut studia cărţi din biblioteca lăcaşului, până într-o zi, când a fost pusă să copieze, alături de un călugăr venit de la mănăstirea din Fulga, "Epistolele Sf. Pavel", cu litere de aur. Lucrând împreună, Ioana şi Fromentin s-au îndrăgostit unul de celălalt, hotărând pe ascuns să plece amândoi la mănăstirea de călugări benedictini, de unde venise el. Travestită în băiat, tânăra şi-a luat numele de "fratele Ioan" şi a putut să locuiască ani buni în aceeaşi chilie cu Fromentin. Din păcate, un călugăr care a tras cu urechea le-a surprins vorbele de amor, aşa că îndrăgostiţii au fost nevoiţi să plece pe furiş, pribegind prin lume. După un an, ajunseseră la Atena, unde au intrat la mănăstirea Dafne. Aici cei doi au locuit opt ani, timp în care "părintele Ioan" a ţinut cu regularitate predici frumoase, cărora li s-a dus vestea. Dar Ioana nu se mai mulţumea cu atât. Într-o zi, a plecat spre portul Pireu, unde s-a urcat pe o corabie cu direcţia Roma. Acolo s-a supus unui examen sever la Colegiul Sf. Martin, devenind profesor de teologie. Desigur, fără să i se cunoască adevărata identitate. Papa Leon al IV-lea, asistând la cursurile "profesorului" de la Colegiu, a fost impresionat de învăţătura acestuia, numindu-l secretar. Bătrânul suveran pontif a căzut curând la pat, iar după trecerea lui la cele veşnice, în septembrie 855, locul său a fost luat de “secretarul Ioan”, devenit Papa Ioan Anglicus al VIII-lea. Însă chemarea cărnii a fost mai puternică decât cea religioasă, astfel că Ioana ar fi avut mai mulţi amanţi secreţi, rămânând însărcinată. În aprilie 858, în timpul unei procesiuni pe străzile Romei, “papa”, acuzând puternice dureri de burtă, a căzut de pe asin şi, sub ochii înmărmuriţi ai credincioşilor, a dat naştere unui copil.
* Suveranului Pontif i se verifică bărbăţia
Abia după 400 de ani de la presupusa sa ucidere a apărut numele “Papei Ioana” într-un document scris. E vorba despre “Cronica Papilor şi împăraţilor”, întocmită de călugărul dominican Martin Polonus (sau din Troppau), în1278. Acesta nu pomeneşte însă nimic în privinţa surselor sale. Povestea “papesei” s-a răspândit cu rapiditate, cunoscând felurite variante, astfel că, la 1479, umanistul italian Bartolomeo Sacchi scria că eroina ar fi ajuns pe tronul Sfântului Petru prin lucrătura diavolului, care i-ar fi ursit asta la naştere. Unul dintre cele mai citate izvoare documentare legate de Ioana îl constituie “Liber Pontificalis”, cartea publicată de fostul Antipapă Anastasius Bibliothecarius, contemporan cu presupusa “papesă”. Numai că lucrarea respectivă – în ciuda unei menţiuni pe această temă din secolul al XIII-lea- nu conţine nicio referire la vreun suveran pontif cu numele de Ioan Anglicus. Se pare că nota de subsol privind-o pe “papesă” a fost adăugată mult ulterior, sub influenţa cronicii lui Martin Polonus. Cel dintâi care a cercetat în profunzime cazul a fost olandezul David Blondel, în 1649. El a ajuns la concluzia că toată povestea este pură ficţiune şi că, după ce Papa Leon al IV-lea a murit, la 17 iulie 855, i-a urmat Papa Benedict al III-lea, întronat două luni mai târziu. Or, Blondel, care nu era catolic, ci protestant, n-avea niciun interes să protejeze imaginea Vaticanului. Chiar şi ultimul argument pe care se baza legenda Ioanei s-a dovedit neîntemeiat. Ritualul aşezării noului Papă pe un fel de scaun fără fund, pentru a i se verifica…bărbăţia, e mai vechi cu un secol decât povestea “papesei”. Deci nu din cauza ei a fost instituit “Sella stercoria”, prin care proaspătul suveran pontif e pipăit de un cleric, care exclamă: « Duos habet et bene pendentes ».
*
Numele “Papei Ioana” apare şi în lucrarea scriitorului renascentist Giovanni Boccaccio, dedicată celor mai faimoase 100 de femei (ea ocupând poziţia a 51-a). Trimiteri la controversata poveste fac şi vechile pachete de cărţi de tarot, dintre care cea destinată cunoaşterii ascunse se numeşte “La Papessa". De asemenea, în Bazilica Sf. Petru, printre sculpturile realizate de Bernini, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai secolului al XVII-lea, apar şi câteva imagini ale unei femei purtând însemne papale. Toate aceste elemente sunt respinse de Biserica Catolică şi istoricii moderni, care infirmă existenţa Papei Ioan Anglicus.

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor:


Inregistrare domenii