Există oameni dăruiţi – sau doar antrenaţi- care pot vedea în viitor şi ale căror capacităţi extrasenzoriale îi uimesc pe cei din jur. Despre asemenea indivizi de excepţie se spune că îşi folosesc „al treilea ochi”, cunoscut în hinduism drept „ochiul lui Shiva”, cel care deschide porţile conştiinţei superioare. În spiritualitatea modernă, al treilea ochi mai poate simboliza o stare de iluminare, fiind totodată asociat cu viziuni, clarviziune, precogniţie şi experienţe în afara corpului.
* Misterioasa glandă pineală, cheia iluminării?
Considerat de profani un simplu concept mistic sau esoteric, “al treilea ochi” era văzut în culturile antice ca făcând parte din zestrea umană iniţială, sărăcită în urma orbirii materiale.“Ochiul intuiţiei” şi al previziunii a rămas astfel latent, aşteptând să fie trezit. Pentru vechii orientali, practica meditaţiei ajuta la recuperarea “vederii nevăzute”. La rândul lor, femeile hinduse îşi desenau – cum o fac şi astăzi- un punct, cât o aluniţă, între sprâncene, simbolizând al treilea ochi. Totodată, în majoritatea reprezentărilor, Buddha, cel care a găsit lumina spirituală, apare cu cel de al treilea ochi în mijlocul frunţii. La fel şi zeul distrugerii vechiului şi înnoirii, Shiva, ocrotitorul asceţilor şi deţinătorul puterii magice a meditaţiei, e înfăţişat cu părul ridicat în creştet ca un con, având încolăcit în jurul gâtului un şarpe şi cu al 3 lea ochi marcat pe chip. Iar despre maeştrii care reuşesc să-şi activeze acest ochi se spune că pot observa evenimente care au loc la distanţe uriaşe în trecut, prezent sau viitor. În India, asemenea persoane sunt numite Trikala jna, adică „Cei care cunosc trei timpuri“. În vremurile moderne, al treilea ochi a început să fie identificat cu glanda pineală (sau epifiza), localizată exact în centrul geometric al creierului. De mărimea unui bob de mazăre, această glandă în formă de con de brad – de aici şi denumirea, de la latinescul „pinea“- e amplasată chiar în spatele ochilor. Rolul epifizei este de organizare circadiană, ritmică, sezonieră a funcţiilor cerebrale, de reproducere şi de reglare a stărilor de veghe-somn, fiind un veritabil ceas biologic. Alături de hipofiză, glanda pineală a fost asociată şi cu iluminarea, filozoful Rene Descartes considerând-o chiar „sediul imaginaţiei“ şi “locul sufletului”. Cercetătorii zilelor noastre sunt însă de părere că epifiza s-ar limita la a influenţa indirect prelucrarea serotoninei, numită şi „hormonul fericirii“. În mod surprinzător – sau poate nu chiar- glanda pineală prezintă multe caracteristici ale ochiului exterior. Ea are un cristalin şi receptori pentru percepţia culorilor şi dispune de capacitatea de a se roti asemenea unui glob (ocular). Activată de semnalele luminoase venite de la ochi, deşi nu mai prelucrează imagini, epifiza ar fi căpătat capacităţi subtile. Sunt ipoteze care susţin că, iniţial, acest presupus al treilea ochi s-ar fi aflat în centrul frunţii – sau la ceafă, în unele variante- dar s-ar fi retras, în mod misterios, în profunzimile creierului, acolo unde poate obţine şi prelucra maximum de informaţii.
* Vederea spirituală, mai accesibilă orbilor!
Pornind de la premisa că glanda pineală înmagazinează date esenţiale, alte teorii vorbesc chiar despre depozitarul informaţiei holografice a întregului organism! Este vorba de aşa-numitul nisip cerebral (acervulus cerebralis) aflat în epifiză, format din particule minerale sferice de până la doi milimetri mărime, al cărui rol a rămas până azi un mister pentru oamenii de ştiinţă. Tot ce s-a putut afla este că firele de nisip cerebral conţin un mare procent de siliciu şi ar manifesta proprietăţi informaţionale neobişnuite. Legat de glanda pineală circulă şi alte credinţe, mai mult sau mai puţin bazate pe observaţii ştiinţifice. De pildă, cum epifiza e legată direct de funcţiile sexuale, modulând principalele secreţii endocrine din corp (hormonii sexuali, steroizi, oxitocina etc), se spune că ea poate fi activată numai prin abstinenţă, astfel încât fluxurile energiei subtile să nu se irosească. De asemenea, sunt voci care clamează efectul toxic al fluorului din apă, unele alimente şi din pasta de dinţi asupra glandei pineale. Acelaşi rol nefast l-ar juca aparatura modernă, precum computerele, televizoarele şi mai ales telefoanele celulare, în preajma cărora ne petrecem marea majoritate a timpului şi care emit unde electromagnetice care ne afectează creierul. De aceea, pentru deşteptarea celui de-al treilea ochi, ar fi nevoie nu doar de o relaxare totală, ci şi de o încăpere liniştită şi întunecoasă, lipsită de orice stimul exterior. Căci s-a demonstrat că oamenii trăitori în bezna orbirii îşi pot dezvolta mai uşor vederea spirituală, exemple concludente în acest sens fiind bulgăroaica Vanga şi clarvăzătoarea Valentina Gârlea, din Iaşi. Concentrându-ne asupra punctului din centrul frunţii şi încercând să vizualizăm acolo “ochiul magic”, e posibil să reuşim, treptat, după multe exerciţii, să intrăm în acea stare de meditaţie caracterizată de ritmurile Theta ale creierului. În acest stadiu, omul pătrunde în sferele superioare ale conştiinţei, deschizându-i-se poarta către experienţe incredibile, aşa cum sunt călătoriile astrale (ale spiritului în afara corpului).
* Conul de brad, de la babilonieni la... Vatican
Cel de-al treilea ochi – pe care omul l-ar fi pierdut, în cursul evoluţiei - este destul de întâlnit la reptile, în special la şerpi şi şopârle, fiind situat pe ceafă şi acoperit cu o piele semitransparentă. În baza acestei observaţii, cercetătorii au presupus că ochiul respectiv funcţionează şi pe întuneric, iar ulterior, s-a dovedit ştiinţific că este foarte sensibil chiar şi la câmpul magnetic. Se mai crede totodată că al treilea ochi percepe ultrasunetele şi infrasunetele, ajutând animalele să presimtă cataclismele naturale. Interesant este faptul că multe desene şi statuete străvechi înfăţişează diverse divinităţi ori figuri conducătoare – de la faraoni până la zeul Shiva ori zeul Diyonysos- purtând coifuri cu şerpi sau sceptre decorate cu conuri de brad, simbolistică interpretată în cheie modernă ca fiind marcă a vederii spirituale, adică a prezenţei celui de-al treilea ochi. Sumerienii ne-au lăsat desene cu fiinţele Anunaki (despre care mulţi cred că ar fi exponenţii unei civilizaţii extraterestre), care aveau în vârful coifurilor conul de brad. Osiris, zeul egiptean al lumii subterane, ţine şi el în mână un toiag, reprezentarea şarpelui kundalini, energia primordială din interiorul uman, de regulă latentă, dar care, atunci când se trezeşte, urcă din osul sacru, de la baza coloanei vertebrale, spre glanda pineală, provocând starea de beatitudine şi deschizând calea cunoaşterii absolute. În Grecia antică şi mai târziu în mitologia romană, găsim şarpele încolăcit pe toiagul lui Asclepios, zeul medicinei. La atzeci, reptila apare în iconografia reprezentându-l pe Quetzalcoatl, Şarpele cu pene. Cât despre conul de brad – echivalentul glandei pineale- acesta figurează în desenele cu zeul babilonian al Soarelui, Tammuz, ca şi în vârful lăncii zeităţii elene a vegetaţiei, extazului şi fertilităţii, Dionysos. Nu în ultimul rând, merită menţionat că tot cu un con de brad e decorată şi cârja papală, cum şi în piaţa Vaticanului există o statuie uriaşă, în forma unui con de brad, lângă care se află un sarcofag deschis, ceea ce trimite cu gândul la dispariţia fizică şi tranziţia către viaţa spirituală.