NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl

Reportaj

Eroi au fost, eroi sunt încă

...de Horia Alexandrescu

Eroi  au fost, eroi sunt încă
« Imaginea 1 din 1 »

Când Cristian Gaţu, vechiul şi bunul meu prieten, m-a anunţat de evenimentul extraordinar pe care l-a pus la cale, împreună cu Mariana Bitang, am exclamat :”Imposibil! Nu pot să cred că veţi reuşi să adunaţi la un loc, după atâta amar de ani, toată această imensă pleiadă de stele!”Şi, pe scurt, preşedintele Federataţiei Române de Handbal, marele jucător care a fost Cristian Gaţu, împreună cu Preşedinta Fundaţiei Casa Campionilor, superantrenoarea de gimnastică Mariana Bitang, au reuşit imposibilul! Timp de câteva zile, la Bucureşti s-au reunit, venind din ţară şi din toate colţurile lumii, aproape 50 de campioane şi campioni mondiali, care au adus României nu mai puţin de şapte titluri supreme : 1956 şi 1960 - la handbal în 11, şi 1962 - la handbal în 7 pentru fete, respectiv 1961, 1964, 1970 şi 1974 - la handbal în 7 ,pentru băieţi! Şi chiar dacă din cariera mea de jurnalist, vreo 30 de ani am dedicat sportului în general şi handbalului în special, nu cred să fi existat vreodată, undeva în lume, cineva care să fi reuşit performanţa de a aduna în aceeaşi sală performerii atâtor generaţii de aur dintr-o jumătate de secol!

Tot modeşti, distinşi şi ... tineri

I-am reîntâlnit într-o sală a Hotelului Ring – gazdă a campionilor, în calitatea sa de sponsor al FRH -, unde Cristian Gaţu le prezenta programul celor patru zile de sărbătoare,care le era practic dedicate. Iar din colţul unei mese la care am avut privilegiul să stau , am început să-i redescopăr din priviri, unul câte unul. Demers în general facil, pentru că, în marea lor majoritate, chipurile le-au rămas aproape neschimbate, deşi mulţi dintre ei au trecut de pragul a 70 de ani, iar câţiva chiar de cel de 80 ! Doamnele, în special, sunt absolut impresionante! Elena Jianu şi Elena Pădureanu, bunăoară, liderele campioanelor mondiale din 1956, poartă în ochi sclipirea tinereţelor lor, chiar dacă prima are 81 de ani, iar colega sa se grăbeşte s-o ajungă din urmă, cu doar 78 ! Ambele au slujit sportul cu sfinţenie, ajungând profesoare universitare, cea dintâi la IEFS, cealaltă la Politehnică. Şi au rămas tinere, ca de altfel şi majoritatea colegelor lor de generaţie, printre care le recunosc uşor pe Iosefina Ştefănescu Ugron – 77 de ani, Aurora Bran Alexandrescu – 76, Maria Miţi Constantinescu- 75, Victoriţa Dumitrescu – 74, Ana Starck Stănişel – 74, Elena Tellman- 74, Aurora Leonte - 71, Elena Hedeşiu-71! E absolut uluitor cum timpul pare că n-a trecut peste aceste doamne, de o eleganţă rafinată, la fel de proaspete şi de sprintene , nu puţine chiar la fel de suple ca în prima tinereţe. Multe dintre ele trăiesc astăzi în Germania , dar s-au grăbit să vină, iată, la marea reîntâlnire de acasă! Şi nu numai ele, pentru că şi în „tabăra” băieţilor octogenarii îl au în frunte pe Otto Tellman -82, urmat de Gheorghe Covaci-75, Puiu Nodea -74 şi Petre Ivănescu -74 , de Mihai Redl – 73 şi Hansi Moser – 72 şi Costache Mircea II -70, alături de care Gheorghe Gruia – 69 şi Cornel Oţelea – 69 vor atinge şi ei, în toamnă, pragul de 70! N-ai zice, mai ales despre Gruia, care a venit de la 14000 de kilometri, din Mexic, pentru a fi ca întotdeauna un adevărat maestru de ceremonii şi suflet al petrecerii. Silueta lui e neschimbată, probabil că nici nu are mai mult de 4-5 kg peste greutatea cu care a devenit cel mai mare jucător al lumii, iar ca spirit e absolut acelaşi! În fine, mă îmbrăţişez cu cei din „generaţia mea”: Gaţu, Goran, Marinescu, Penu, Birtalan, R.Voina, Orban, Kicsid, Stockl, Popescu, Gunesch, Tudosie, Ştef, Dan Marin, Grabovschi, Schobel, iar în autocarul care ne poartă spre Cotroceni depănăm amintiri din anii ...de mai aproape

Şi Traian Băsescu a fost handbalist

Că preşedintele Băsescu e apropiat de lumea handbalului, se ştie de câţiva ani, dat fiind că s-a aflat mereu lângă naţionala feminină a României. Puţină lume ştie însă că actualul şef al statului a şi făcut handbal de performanţă, la Ştiinţa Bacău, „chiar dacă nu avea fizicul lui Gruia sau Birtalan, a jucat totuşi ca... Radu Voina!” Destăinuind însă aceste lucruri, preşedintele era vădit emoţionat de prezenţa atâtor mari campioni pe care-i admirase la micul său televizor Cosmos, de la vremea aceea! I-a decorat pe absolut toţi, dar cu siguranţă că momentele cele mai vibrante au fost acelea în care şeful statului a înmânat înaltele distincţii Victoriţiei Dumitrescu - tripla campioană mondială, imobilizată acum într-un scaun cu rotile şi trăind la un azil de bătrâni, graţie sprijinului acordat de primarul Neculai Onţanu - şi lui Otto Tellman, la rândul său suferind, ca de altfel şi Gheorghe Covaci. În replică, primii căpitani ai echipelor naţionale care au devenit campioane mondiale, Elena Jianu şi Petre Ivănescu, i-au mulţumit preşedintelui Băsescu în numele celor distinşi, oferindu-i tricouri, mingii cu autogafe , fanioane şi plachete ale federaţiei. Una peste alta, a fost o ceremonie frumoasă şi deopotrivă onorantă, atât pentru gazdă, cât şi pentru oaspeţi. Ct despre Meritul Sportiv, pe care mulţi dintre cei decoraţi îl mai primiseră şi în anii victoriilor lor mondiale, nu pot să nu reţin gluma scăpată de un „neamţ” care îşi amintea că, la vremea aia, pentru Meritul Sportiv „aveai dreptul şi la o cameră în plus” sau, cum îl completa alt hâtru, „ mai primeai şi o butelie”!...

„Oscarurile” de la Casa Campionilor

Îmi amintesc cu plăcere momentul în care, punând bazele Fundaţiei Casa Campionilor, Mariana Bitang a înmânat primul „Oscar” românescu cui altcuiva decât Nadiei Comăneci. Ceea ce a reuşit însă vineri seară la Floreasca - sală care se numeşte Lucian Grigorescu, după numele extraordinarului secretar general al FRH, care a fost pilonul marilor succese ale handbalului românesc! - reprezintă, după părerea mea, acţiunea de vârf a fundaţiei a cărei preşedintă este. Nici la teatrul din Hollywood nu am văzut atâtea statuete aliniate la un loc şi, oricum, nici atâţia campioni ai lumii aplaudaţi de tribune. Extrem de inteligentă a fost şi ideea ca mare parte dintre trofee să fie oferite de alţi mari campioni ai României, ca Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă şi nu numai, dar, în acelaşi timp, mi s-a părut deplasată politizarea unor premieri. Nu mă refer aici, desigur, la prezenţa primului ministru, ci la o serie de parlamentari, care nu aveau ce să caute acolo. Mai ales acea jună liberală, cu o ţinută demnă de ... cluburile din Dorobanţi, care a asigurat auditoriul că şi ea a jucat handbal vreo şapte ani. Cei de acasă , cumva?!...

Un pic de tristeţe...

Duminică la prânz, „mondialii” au fost invitaţi în Paradisul Verde al lui Tânţăreanu, la o petrecere de adio .Şi din nou m-am aflat între ei, până seara târziu, într-o atmosferă cu adevărat demnă de marea familie a handbaliştilor! Sigur, sufletul petrecerii a fost, din nou Gheorghe Gruia, dar campionilor le-au oferit un show de zile mari şi Arşinel, cu echipa de la „Tănase”, şi Mihai Constantinescu, şi Mirabela Dauer şi excelenta trupă de violoniste a lui Adrian Ştefănescu, dar şi sau mai ales Maria Dragomiroiu, în jurul căreia handbaliştii şi handbalistele de aur au încins o horă românească.Si s-a dansat apoi,până seara târziu, în ciuda anilor atât de mulţi care trecuseră şi peste noi, muritorii de rând, dar şi peste aceşti mari, uriaşi campionii ai lumii. Trebuia să-i vedeţi adulându-şi antrenorii de lângă ei, veritabili monştri sacri care sunt profesorii Oprea Vlase, Pilică Popescu şi Nicolae Nedef, toţi trei octogenari, dar până şi ei aproape neschimbaţi.Şi mai trebuia să vedeţi picăturile scurse din pahare în memoria celor care au fost Lucian Grigorescu şi Kunst Ghermănescu, Eugen Măndel Trofin şi Bebe Zugrăvescu, Ferri Spear şi Pic Colibaşi, dar şi Geo Bădulescu,Virgil Hnat şi Adrian Cosma, Antoaneta Oţelea, Doina B[icoianu , Simona Arghir şi nu numai... Dar nu numai atât. Hansi Moser mi-a povestit că Timişoara, al cărei cetăţean de onoare este, nu doar că l-a uitat, dar l-a şi răsplătit cu o...condamnare cu suspendare, pentru o afacere în care el a fost,de fapt, cel înşelat, iar asta după ce şi statuia lui de bronz, din Bucureşti, a dispărut de câţiva ani! Şi Petre Ivănescu are motive să îmi spună că ţara i-a uitat prea repede şi pe nedrept, Gruia îmi şopteşte că se opreşte în Suedia, la mama şi la fratele lui, Cornel Penu se întoarce în Franţa, unde e stabilit şi realizat, Costache Mircea II e în Portugalia, cu fiica lui, unde a lansat un program de întreţinere fizică pentru bătrâni, Ion Popescu e profesor în Germania, Werner Stockl antrenează şi o echipă, iar tot acolo sunt retrase la pensie bună parte dintre doamnele handbalului nostru. Birtalan a trecut printr-o boală grea, Fane Orban are câteva artere smulse de la un picior, Grabovschi s-a mutat la Sighişoara şi e vicempion al ţării la bridge, nea Vlase îmi destăinuie că tocmai i-au redus pensia cu mai bine de două milioane , iar Victoriţa Dumitrescu, împinsă în scaunul ei cu rotile, se întoarce în azilul de bătrâni, rugându-se pentru primarul Onţanu. Eroi au fost, eroi sunt încă ...şi aşa se termină târziu, în noapte, un eveniment nespus de frumos dar, ca orice sfârşit, şi nespus de trist.
Parcă s-a terminat, totuşi, prea repede şi n-am reuşit să vă mulţumim chiar pe cât aţi merita. Şi o să ne fie iarăşi dor de voi, tocmai pentru că v-am revăzut, dar poate ne-om mai revedea . Oare ?!...

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor:


Inregistrare domenii