David Rockefeller, patriarhul celei mai bogate dinastii din SUA
...de Lucia Ivănescu
Peste puţin timp, mai precis pe 12 iunie, bancherul David Rockefeller va împlini 95 de ani ! Acum, patriarh al celebrei familii Rockefeller, David a fost unicul fiu al lui John D. Rockefeller- considerat în epocă cel mai bogat om din toate timpurile, cu o avere de 200 miliarde de dolari - şi nepotul magnatului petrolier John D. Rockefeller Jr., fondator de Standard Oil. Cei patru fraţi ai săi au murit adolescenţi şi foarte tineri. Bani familiei, care a fost şi este animată de sentimente filantropice, astfel că de-a lungul istoriei ei a donat mai mult de jumătate din avere diverselor proiecte : au construit şi sponsorizează în continuare universitatea din Chicago, Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale, Fundaţia Rockefeller (1913), a cărei menire este să promoveze progresul ştiinţific în toate ţările lumii. Întotdeauna, membrii clanului au susţinut oficial Partidul Republican, la fel şi fundaţia, fiind fervenţi anticomunişti. , se pare că rolul acesta îl joacă Rockefeller. Multă lume spune că astăzi, familia Rockefeller reprezintă forţa bancară dominantă în Statele Unite.
Coleg de facultate cu John F. Kennedy
Născut la New York, în reşedinţa de la numărul 10 din West Fifty-fourth Street- pe atunci cea mai mare vilă din oraş. Mai târziu, edificiul a devenit, fiindcă familia l-a donat, sediul Muzeului de Artă Modernă din New York. David şi-a petrecut copilăria la proprietatea uriaşă a părinţilor să, de la Pocantico, unde Rockefellerii îşi primeau oaspeţii importanţi: Almiral Richard Byrd (ale cărui expediţii în Antártida au fost finanţate de tatăl său ) sau cunoscutul aviator Charles Lindbergh.
În 1936 a absolvit, în mod strălucit, Universitatea Harvard şi apoi a studiat un an la London School of Economics. Aici, l-a cunoscut prima oară pe John F. Kennedy, deşi amândoi învăţaseră la Harvard şi culmea, David fusese o vreme iubitul lui Kathleen, sora viitorului preşedinte al Statelor Unite. În 1940, a obţinut doctoratul la Universitatea din Chicago, creată de familia sa în 1889.În acelaşi an, beneficiind de experienţă în administraţia centrală, a devenit secretar al primarului din New York, Fiorello La Guardia, fiind plătit simbolic pentru serviciile sale, cu doar "un dolar pe an".
În 1943, fiind în stagiu militar, s-a înscris la Officer Candidate School, şi a fost promovat căpitan în 1945. În timpul celui de al doilea război mondial, a luptat în Franţa (vorbeşte fluent franceza) îm cadrul serviciului militar de informaţii, şi în acelaşi timp era şi ataşat militar la Ambasada SUA , de la Paris.
Carieră de bancher la Chase Bank
În 1946, David a devenit cel mai important bancher al familiei , unind "Banco Rockefeller" cu "Chase National Bank", asociat pentru mult timp, nu doar cu familia ci şi cu unchii săi, Abby şi Winthrop Aldrich, fraţii mamei. David a urcat toate treptele ierarhice şi în 1960 a devenit preşedinte al acestei instituţii bancare, transformată după mulţi ani în "Chase Manhattan". Din 1969 şi până în 1980, a condus banca familiei cu talent şi mână de fier. A fost, până de curând, unicul mare acţionar.
"Chase Manhattan" a fost, în principiu, o bancă pentru clienţii, corporatişti puternici economic, ca de exemplu General Electric, care a devenit "administrator" al Rockefeller Center, unde a şi închiriat o mare parte din spaţiu. De asemenea, s-a străduit să asocieze banca sa cu industria petroliferă, pe care a finanţat-o datorită conexiunilor cu cu cei care conduceau companiile apărute din Standard Oil, şi în special cu Exxon Mobil.
În 1960, sub direcţia lui David Rockefeller, s-a construit noul sediu central al băncii, situat în inima financiară a SUA, în Manhattan, pe strada Liberty, aproape în faţa FED, banca naţională a Americii. Cu 60 de etaje, a fost la acel moment edificiul bancar cel mai mare din lume, având şi cinci etaje subterane. Principalul competitor al "Chase Bank", şi atunci şi acum este "City Bank" din New York, divizie a holdingului Citigroup. "National City" a avut o statornică relaţie cu familia Rockefeller , încă de pe vremea bunicului lui David William Rockefeller. James Stillman Rockefeller a fost chiar preşedinte al National City. În 1960, împreună cu şefii altor companii, au format "Chase International Advisory Committee", care în 2005 avea 28 reprezentanţi din 19 state din întreaga lume, mulţi dintre ei, prieteni cu David, preşedinte al Comitetului până în 1999, an în care a părăsit postul. După fuziunea cu J.P. Morgan, "Chase International" a luat numele de International Council, şi printre cei mai reprezentativi membri sunt Kissinger, Riley P. Bechtel, Andre Desmarais şi George Shultz, actualul preşedinte.
În mandatul lui David, Chase s-a extins internaţional, transformându-se într-un pilon al sistemului financiar mondial şi devenind banca principală a Naţiunilor Unite, cu aproximativ 50.000 de sucursale. Interesant este că în 1973 s-a deschis în Uniunea Sopvietică prima sucursală a unei bănci americane, chiar în Piaţa Karl Marx, de lângă Kremlin. În acelaşi an, Rockefeller a vizitat China, şi în urma acestei călătorii lângă Chase a apărut prima sucursală a National Bank of China, în Statele Unite.
Tot în vremea preşedinţiei lui David Rockefeller, banca a avut o relaţie excelentă cu Banca Mondială, toţi cei trei preşedinţi: John J. McCloy, Eugene Black şi George Woods au lucrat anterior la Chase, la fel ca şi Paul Volcker, înainte de a deveni preşedinte la Fed. Relaţia luiVolcker cu Rockefeller a fost atât de bună, astfel încât a renunţat la funcţia de la Fed, pentru a lucra la Rockefeller Group, Inc., uriaşul holding al celebrei familii.
În Clubul Bilderberg, de la prima reuniune
Globalist convins, David a participat la reuniunea inaugurală a influentului grup Bilderberg. Au fost invitate atunci 130 de personalităţi din lumea academică, din mediul de afaceri dar şi din politică. Cea mai puternică organizaţie “vizibilă” implicată în conducerea lumii a avut întâia sa conferinţă în noaptea de 29 spre 30 mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek, Olanda, hotel de la care şi-a luat şi numele ( prinţul Bernhard de Olanda ar fi cel care a fondat oficial Grupul de la Bilderberg). Deşi înfiinţat acum jumătate de secol, se cunosc foarte puţine informaţii exacte despre acest forum elitist. În context, nicio sursă, din păcate, nu e sigură, fiindcă nu există posibilitatea să fie verificată. De aceea prudenţa în afirmaţii este recomandabilă. Faptul că reuniunile au caracter absolut confidenţial şi că nu sunt mediatizate a făcut ca de mult timp clubul să fie considerat o societate secretă, în jurul căreia s-au ţesut tot felul de legende. Printre reproşurile care i se aduc- teama de a vedea o structură ce reuneşte un număr mic de persoane influente şi puternice, că ia decizii importante în politică şi în economie, fără niciun control democrat din partea altcuiva. După căderea imperiului sovietic, ceea ce se reproşează acestui puternic lobby, este orchestrarea mondializării economiei.Rockefeller afirmă că Bilderberg nu-şi propune să rezolve dispute şi că participanţii sunt “liberi să se informeze despre ceea ce i-au auzit pe şefii lor de guvern“. Cum spuneam, aceste reuniuni anuale au caracter secret şi perfect ermetic.
Creator şi finanţator al Trilateralei
Din cauza insatisfacţiei pe care a trăit-o în 1973, fiindcă i-a eşuat tentativa de a include Japonia în acest grup, David a creat Comisia Trilaterală, şi sub influenţa altor personaje politice importante. Astfel că la 1 iulie 1973, la Tokyo, într-o lume atunci bipolară, câţiva lideri ai Clubului Bilderberg, printre care David Rockefeller, Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski lansau Trilaterala, formată din Statele Unite, Europa, Japonia.A devenit foarte activă, ajutată şi de o reţea puternică de influenţă, cu multiple ramificaţii. Adevărat cenaclu al elitei politice şi economice internaţionale, acest club exclusivist a suscitat controverse încă de la început, afirmându-se, chiar că şi Trilaterala şi Consiliul pentru Relaţii Externe au acelaşi finanţator – magnatul David Rockefeller, cel care ani de zile a avut contacte cu europenii! Scopul Comisiei era să activeze forţele de vârf ale giganţilor industriali şi economici, adică ale SUA, Europei Occidentale şi Japoniei, şi să forţeze crearea definitivă a “noii ordini mondiale”. S-a speculat că oferă elitei venite din diferite direcţii ale masoneriei posibilităţi de întâlnire pentru colaborare secretă, creându-se o bază politică extinsă influenţei grupului Bilderberg. Astăzi, tot mai multe voci susţin că Trilaterala are sub control economia, politica, armata, şi mass-media americane, reuşind şi performanţa de a aduce în interiorul consiliului director elita domnitoare din Japonia. Regrupând în jur de 300 de personalităţi dintre cele mai distinse şi influente – reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi FMI, oameni de afaceri, politicieni, demnitari, “intelectuali”- din cele trei zone-cheie ale lumii, Triada s-a impus rapid ca un principal instrument al acordului dintre SUA, Europa şi Japonia, grijulie totodată să protejeze interesele companiilor multinaţionale şi să-i “lumineze”prin analizele sale pe conducătorii politici. Comisia Trilaterală a devenit obiectul investigaţiilor întreprinse de o parte a mediilor de comunicare, când s-a descoperit că la sfatul lui David, Jimmy Carter numise 15 membri ai Trilateralei în posturi de consilieri la Casa Albă. E drept că după aceea cu toţii au renunţat la a face parte din Comisie. Pe deasupra, s-a descoperit şi că preşedintele Carter fusese membru al organizaţiei. (Administraţia Clinton a avut 12 membri din Trilaterală, inclusiv Bill Clinton; de altfel, şi Gerald Ford şi George Bush Sr au făcut parte din “trilateralişti“. În 1989, David Rockefeller a vizitat URSS, conducând o puternică delegaţie a Comisiei, din care nu lipseau Henry Kissinger, ex-preşedintele Giscard d'Estaing, fostul premier japonez Yasuhiro Nakasone. Discuţia cu Mihail Gorbaciov s-a axat pe integrarea Uniunii Sovietice în economia mondială. Informaţiile primite în urma unor astfel de întâlniri se transmit sub forma unor informări scrise, dar şi liderilor politici americani.
Reuniunile de familie, de două ori pe an
La Pocantico, proprietatea familiei întinsă pe 3.400 acri, Rockefeller are întâlniri formale cu oficiali ai Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional, dar şi cu lideri mondiali, regi, preşedinţi. Bineînţeles, toţi aceştia au trecut şi pragul reşedinţei magnatului, eleganta "Hudson Pines", unde, în 1986, Ronald Reagan a mărturisit că doar acasă la el se simte atât de bine.După moartea fraţilor săi John D 3rd în 1978, Nelson în 1979 şi Laurance în 2004, David a devenit atât şeful clanului Rockefeller, cât şi al "Habitation 5600", biroul acestei familii cu şase generaţii, situat la etajele 54 şi 56 din Edificiul GE în Rockefeller Center. Pe deasupra, firma oficial asociată la Rockefeller, "Milbank, Tweed, Hadley & McCloy", îşi are sediul în clădirea centrală a JP Morgan Chase, fiind sfătuitorul privat al familiei – şi al Chase- încă de pe vremea lui John D. Jr., tatăl lui David. În general, coeziunea clanului se menţine şi prin reuniunile ţinute la “Playhouse”, de la proprietatea din Pocantico, programate în fiecare an, în iunie şi în decembrie. În 2000, David a vândut Rockefeller Center, al cărui beneficiar a fost Jerry Speyer, de la Tishman Speyer Properties. Ulterior, s-a descoperit că David şi Speyer erau prieteni încă din vremea creării Muzeului de Artă Modernă, care a fost mai mult o asociaţie decât o înţelegere decât un acord financiar. În 2003, David a fost "membru onorific" al juriului care a selectat proiectele de la concursul pentru memorialul ce va fi amplasat în World Trade Center. Doi ani mai târziu, când împlinea 90 de ani, magnatul a donat 100 milioane de dolari Muzeului de Artă Modernă şi 50 milioane Universităţii Rockefeller, două din cele mai importante instituţii ale familiei.
Primul Rockefeller care şi-a scris memoriile
Printre hobby-urile lui David Rockefeller, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei „Elite mondiale” care a pus la cale planurile globalizării, se înscrie şi interesul pentru entomologie şi navigaţie. Iachtul său îi este cel mai bun prieten pentru aşa ceva. Din anii ’40 şi până în zilele noastre, bancherul a fost un prodigios creator de relaţii. Rolodex-ul din biroul său conţine peste 150.000 de vizite, cu informaţii personale despre personalităţile cele mai puternice din lume. Se estimează că averea sa este uriaşă, dar membrii familiei Rockefeller n-au agreat niciodată topurile în care era măsurată bogăţia lor. Impresionanta colecţie de artă a magnatului cuprinde pictori de la impresionişti până la postmodernişti. Până în 2000, David şi alţi membrii ai familiei au fost acţionari minoritari la Exxon Mobil, companie desprinsă din Standard Oil. În 2002 şi-a publicat memoriile, fiind primul din cele şase generaţii ale clanului Rockefeller care şi-a scris autobiografia. E drept că pentru acest demers a avut nevoie de zece ani ! El povesteşte, printre altele, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui de-al doilea război mondial, dezvoltându-şi „abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă”. Însă pasajul cel mai interesant din autobiografie se găseşte la pagina 405. Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea. „Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra instituţiilor politice şi economice americane. Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind „internaţionalişti“ care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Da, aşa este, pledăm pentru globalizare“.
Printează
Trimite prin Email
Trimite pe Y!m
Salvează