NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl

Tutti Frutti

Din fostele adevaruri viitoare

...de IOAN TALPEŞ

Din fostele adevaruri viitoare
« Imaginea 1 din 1 »

Privind “haznaua” noastră “politică”, eşti aproape obligat să te gândeşti la originea celor două cuvinte, asociabile – am eu impresia – nu numai în limba română, deşi sensurile diferă cu siguranţă. În acelaşi timp, îmi imaginez surpriza otomanilor, plecaţi la “plean” de jefuit, când li se dezvăluia celebra localizare a surplusului valoric al românilor. Şi aşa s-a ajuns de la hazna = visterie turcească, la haznaua românească. Paradoxal, nu şi pentru cunoscătorii, moştenirea grecească politică (politika), combinată combinată cu o viziune otomană, dă sens comun Balcanilor, dur încercaţi în proiectele unei simbolistici democratizante. (politika la hazna = jaful visteriei, în varianta comună greco – turcă, desigur; în cea românească, las plăcerea cititorilor de a-l constata)
***
Mă preocupă gândul – chiar dacă acum nu prea concret – cum vom reuşi cu toţii, noi cei care ne-am complăcut în a ne numi români, să dăm seamă la urmaşii direcţi, nu atât la copii, cât la nepoţi. Ce am făcut şi cum am reuşit să consumăm, până la desfigurare, a noastră ţară?
Doar nefiinţa noastră îi va mai linişti pe ei. Dar pe noi?
Acei care am fost şi ar fi trebuit ... în ei şi cu ei să fi rămas!

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor:


Inregistrare domenii