A început reuniunea puternicilor lumii Paza Bilderbergilor costă 1,8 milioane de lire sterline !
...de Lucia Ivănescu
Întâlnirea celui mai ocult grup din lume, la care iau parte președinți, politicieni, oameni de afaceri, corporatiști și fețe regale, se ține, în acest an, în Marea Britanie, pentru prima dată din 1988, provocând temeri privin posibile revolte ale protestatarilor anti-globalizare și anti Bilderberg, potrivit ziarului “The Telegraph”.
Deși toate reuniunile Bilderberg se țin în cel mai mare secret, iar organizatorii nu fac publică lista participanților, o pleiadă de fețe ilustre din domeniul financiaro-politico-bancar vor descinde, pe 6 iunie, la luxosul Hotel Grove din Watford, pentru reuniunea Clubului Bilderberg, care va ţine trei zile iar poliția va trebui să le asigure paza. Ziarul britanic notează că poliția din Hertfordshire nu a dorit să facă publice costurile asigurării securității la acest eveniment, la care sunt așteptate, ca de fiecare dată în ultimii ani, ample proteste anti capitalism și anti globalizare. Cu toate acestea, polițiștii ar fi informat Ministerul britanic de Interne în legătură cu “costuri excepționale sau neașteptate”, la care s-ar putea ridica acest eveniment, în cazul în care este amenințată stabilitatea bugetului forțelor de poliție. Potrivit unor calcule, paza participanților la reuniune poate atinge 1,8 milioane de lire sterline.
Potrivit „Infowars“, o publicaţie dragă amatorilor de teorii ale conspiraţiei, agenda 2013 a faimosului grup Bilderberg ar cuprinde printre altele: distrugerea dispozitivelor nucleare iraniene; combaterea unei pandemii globale, cauzată, în parte, de rezistenţa în creştere la antibiotice; revoluţionarea tehnologiei de imprimare 3D şi găsirea de modalităţi prin care să poată fi controlată democratizarea producţiei, mai exact mai multă supraveghere a statului asupra internetului; înfiinţarea unui minister al adevărului pentru internet, similar cu cel susţinut de Bill Clinton. Noua instituţie ar controla tot ce este publicat în spaţiul virtual; dezvoltarea aşa-numitelor „oraşe inteligente“, care spionează orice aspect al comportamentului public, prin instalarea de sisteme electronice; mai multe ajutoare financiare pentru tarile cu probleme, pentru sustinerea monedei euro; o creştere economică minimă în 2013; o ultimă mişcare pentru a opri Marea Britanie să părăsească UE, distrugându-se visul unei federaţii europene centralizate; mărirea puterii obţinute de băncile centrale, prin „reforma bancară“.
Sunt aşteptaţi la Watford Henry Kissinger, magnatul David Rockefeller, prințul Charles, Peter Mandelson, premierul britanic David Cameron, fosta regină a Olandei, Beatrix, regina Sofia a Spaniei, David Rothschild jr., însă lista invitaților aduce surprize an de an. Se spune că elitistul grup trece acum printr-o transformare majoră, în urma căreia se va rebrandui sub sigla Google, susţine „Infowars“.
„Clubul va fuziona cu Google sub conducerea directorului Google, Eric Schmidt (un participant activ la conferinţele Bilderberg). Conferinţa anuală a Google, ţinută tot la hotelul Grove din Watford, încă din 2007, are loc imediat după conferinţa Grupului, la doar câteva zile distanţă“, spun reporterii „Infowars“. Bilderberg va fi, într-adevăr, redenumit „Google-Berg“, parţial datorită eforturilor de a scoate la lumină activitatea învăluită în mister a Grupului, şi ca un mijloc de rebranduire a întâlnirilor autocrate şi secrete ale elitei. De altfel, lui Eric Schmidt, fost consilier şi donator al campaniilor electorale ale lui Barak Obama, i s-a oferit un post de secretar de Trezorerie în cadrul administraţiei Obama. În multe declaraţii, interviuri etc, Eric a subliniat viziunea sa pentru o lume interconectată permanent, colectivistă, în care individualitatea şi intimitatea sunt ostracizate. Şi încă o coincidenţă: hotelul “Grove” este şi locul unde se ţin conferinţele celor de la Google.
Articole din aceeaşi categorie:
- Căutat 17 ani pentru evaziune fiscală de peste 48 mil.$
- A început reuniunea puternicilor lumii Paza Bilderbergilor costă 1,8 milioane de lire sterline !
- Scandalul paradisurilor fiscale loveşte şi România
- Tim Cook, urmaşul lui Jobs, a câştigat un mil. de dolari/zi
- Dictatori celebri, sub papucul soţiei