NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl

VIP

Povestea de dragoste a Sophiei Loren, un basm

...de Lucia Ivănescu

Povestea de dragoste a Sophiei Loren, un basm
« Imaginea 1 din 1 »

Sophia Loren a format în cuplu cu producătorul Carlo Ponti până la moartea acestuia, survenită în anul 2007, o despărţire care încă o afectează şi despre care refuză şi astăzi să vorbească prea mult: “Viaţa mea nu este un basm şi încă este dureros să discut despre durerea din sufletul meu după dispariţia soţului meu“. De-a lungul unei cariere care s-a întins pe 60 de ani, Sophia Loren a câştigat un premiu Oscar în anul 1962 pentru rolul principal Cesira din drama de război “La ciociara” şi a fost nominalizată la premiile Academiei Americane de Film în anul 1965 pentru Filumena Marturano din drama romantică “Matrimonio all’italiana“.
La 16 ani, îndrăgostită de Carlo Ponti
Sophia Loren l-a refuzat pe fermecătorul Cary Grant de dragul lui Carlo Ponti
Frumoasa Sophia Loren (79 de ani), pe numele ei real Sofia Villani Scicolone, acordă foarte rar interviuri în care vorbeşte despre viaţa privată şi despre povestea ei de dragoste cu producătorul de film italian Carlo Ponti, tatăl celor doi băieţi ai săi, Carlo Jr. (44 ani) şi Edoardo (40 ani), dar le-a mărturisit jurnaliştilor revistei Vanity Fair că a fost curtată intens de Cary Grant la finalul anilor ’50 şi a avut nevoie de multă stăpânire de sine pentru a-l refuza pe unul dintre cei mai cuceritori actori de la Hollywood şi a rămâne alături de un soţ cu 22 de ani mai în vârstă decât ea. Pentru Sophia Loren, fericirea a purtat un nume : Carlo Ponti.
Născut pe 11 decembrie 1912, la Magenta, lângă Milano, Ponti a început să producă filme în anii ‘40 şi a cunoscut celebritatea alături de producătorul Dino De Laurentis, cu care a lucrat pentru pelicula ‘’La strada’’. Carlo a produs mai mult de 140 de filme printre care ‘’La strada’’ al lui Federico Fellini, ‘’Doctor Jivago’’ al lui David Lean sau ‘’Blow up’’ al lui Michelangelo Antonioni.
Sophia Loren şi Carlo Ponti s-au întâlnit în 1950, când viitoarea actriţă puţin peste 16 ani. Pe atunci, Carlo, în vârstă de 38 de ani, făcea parte din juriul unui concursului “Miss Roma” şi era însurat cu Giuliana Fiastri, împreună cu care avea doi copii - Alex şi Guendalina. Sophia participa, plină de speranţe. Deşi nu a ocupat decât locul doi în aceea competiţie, în scurt timp Carlo a devenit managerul adolescentei. „Am ştiut de la început că e o persoană deosebit de specială: în orice clipă radia, eclipsând ce era în jurul ei. De-a lungul vieţii tot ce am făcut era pornit dintr-o dragoste uriaşă ...Întotdeauna am crezut în ea“, mărturisea Ponti într-un interviu acordat unei reviste a vremii. Trei ani mai târziu, divorţa pentru a-şi putea uni destinul cu tânăra superbă care îl vrăjise cu prilejul acelui concurs de frumuseţe. Aşa că în 1954 i-a dăruit un inel cu un mic diamant albastru.
Prima lor căsătorie a avut loc în septembrie 1957.
Şi-a cerut viitorul soţ în căsătorie
Carlo a obţinut un divorţ în stil mexican (fără să se prezinte în instanţă) şi s-a însurat cu Sophia. Darul lui pentru tânăra mireasă a fost o verighetă şi o cină în doi, în vila pe care o închiriaseră special pentru acest eveniment. Dar o lună mai târziu, au aflat că Ponti fusese acuzat de bigamie, după ce s-a aflat că biserica catolică nu le recunoştea cununia.
„Am fost amenintată cu excomunicarea, mi-au spus că voi arde în flăcările veşnice ale iadului, şi pentru ce? Mă îndrăgostisem de un bărbat însurat, a cărui căsnicie se terminase de fapt, demult. Voiam să fiu nevasta lui şi mama copiilor lui. Am făcut tot ce am putut ca relaţia noastră să fie legală. Cu toate astea, am fost consideraţi nişte păcătoşi. Mi-aduc aminte că în luna noastră de miere am plâns ore în şir în loc să mă bucur.“
Când s-au întors la Roma, ca să evite arestarea lui Carlo, n-au apărut împreună în public şi au trăit sub nume false. Această primă căsătorie a fost anulată în 1962. După ce au ajuns la o înţelegere cu prima soţie a lui Carlo, Giuliana, toţi trei s-au mutat în Franţa, în 1966. După ce au obţinut cetăţenia franceză, Carlo şi Giuliana au obţinut un divorţ legal, recunoscut pe teritoriul noii lor patrii. Abia atunci, Sophia l-a cerut pe Carlo de bărbat. “Încă îmi amintesc acele momente intense, când i-am pus piciorul în prag lui Carlo. După ataţia ani de zile, după ce trecusem prin atâtea, şi bune şi rele, toate temerile mele, toate visele mele, cariera mea, totul era în joc, aruncat ca un zar la o masa de black-jack. Dar tot a trebuit să aştept câteva zile lungi, de agonie, până când mi-a dat un răspuns ferm şi a trecut la fapte“. Pe 9 aprilie 1966, primarul din Sèvres i-a declarat soţ şi soţie, în cadrul unei cununii civile la primărie.
Actriţa a rămas 17 zile în închisoare
După mariajul cu Ponti, cariera Sofiei a prins aripi. Este distribută în mai multe filme de succes.Consacrarea a venit însă odată cu câştigarea Premiului Oscar în 1961, pentru interpretarea din filmul său simbol “La ciociara” de Vittorio De Sica. Împărţită între Italia şi Hollywood, joacă în numeroase filme de succes alături de cele mai mari staruri mondiale. Nicio actriţă italiană n-a ajuns vreodată la o asemenea popularitate internaţională. În 1982, în urma unor probleme cu fiscul italian, Loren este acuzată de evaziune fiscală şi închisă, rămânând timp de 17 zile în penitenciarul din Caserta. Responsabilitatea evaziunii fiscale a fost atribuită apoi impresarului său, dar nu i-a fost uşor să-şi remedieze imaginea care-i fusese deteriorată.
În anii 80’ s-a ocupat aproape numai de participarea la producţii TV: “Sophia: Her Own Story” film autobiografic pentru televiziunea americană dupa romanul omonim, “Madre coraggio” (1986), “Mamma Lucia” şi remake-ul filmului “La ciociara” (1988) de Dino Risi. Singura excepţie a fost filmul “Qualcosa di biondo” (1994) în care joacă alături de fiul sau Edoardo.În 1999, Sophia Loren a dat în judecată 76 de site-uri pentru adulţi care postau pe internet poze cu ea goală. În 2007 a surprins însă pe toată lumea cu un pictorial pentru Calendarul Pirelli.
Şi astăzi, Sophia Loren demonstrează că la 78 de ani arată extrem de bine şi nu se sfieşte să poarte ţinute care îi scot în evidenţă formele corpului. Ea a apărut la un eveniment din Rusia într-o rochie neagră lungă, dar extrem de mulată şi decoltată, care îi scotea în evidenţă formele.Vedeta a fost însoţită de fiul său cel mare, Carlo Ponti Jr, şi a pozat alături de acesta pe covorul roşu.
Sophia l-a refuzat pe Cary Grant
Sophia Loren s-a născut în anul 1934 într-un adăpost pentru mame singure din Roma şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl biologic, care era căsătorit cu o altă femeie şi nu a vrut să îşi asume responsabilitatea pentru acest copil din flori. Era fiica neligitimă a inginerului Riccardo Scicolone şi a Romildei Villani, profesoară de pian şi sosie a actriţei Greta Garbo. Probabil că lipsa unei figuri paterne în toată copilăria şi adolescenţa ei a determinat-o să-şi aleagă un soţ cu 22 de ani mai în vârstă decât ea, aproape un fel de tată. Sophia Loren a jucat în anul 1958 alături de Cary Grant în comedia romantică “Houseboat“, iar soliditatea mariajului ei a fost pusă în pericol de insistenţele carismaticului actor nord-american, care îi trimitea în fiecare zi buchete de flori şi o ruga să divorţeze şi să îl urmeze dincolo de Ocean. Mai târziu, actriţa preciza că a ales familia în detrimentul unei posibile poveşti de iubire furtunoase, fiindcă nu a conceput niciodată ideea de a fi măritată cu un bărbat care să nu fie de origine italiană şi nu a vrut părăsească un soţ pe care îl vedea ca pe un tată şi care reprezenta o ancoră în viaţa ei: “Ştiţi, a trebuit să fac o alegere. Carlo era italian şi aparţinea lumii mele. Am ştiut că a fost corect modul în care am procedat. La momentul respectiv nu am avut niciun fel de regrete. Eram îndrăgostită de soţul meu. Aveam sentimente de afecţiune faţă de Cary, dar aveam numai 23 de ani. Nu m-am putut hotărî să mă căsătoresc cu un star dintr-o altă ţară şi să-l părăsesc pe Carlo. Nu m-am simţit capabilă să fac acest pas decisiv“.

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor:


Inregistrare domenii